AS.ro
Uimit de numărul mare de jurnalişti care l-au aşteptat la aeroport, Boloni a făcut o mică glumă. Şi le-a transmis că nu are cadouri pentru toată lumea. Boloni i-a luat faţa lui Mutu şi e favorit să devină selecţioner.
Gluma pe care Ladislau Boloni a făcut-o imediat după ce a ajuns în România
“V-am adus ceva cadouri, dar sunteţi atât de mulţi încât nu pot să dau la toată lumea“, a glumit Boloni cu jurnaliştii care l-au aşteptat la aeroport.
Ladislau Boloni a ajuns la București să negocieze preluarea postului de selecționer
Ladislau Boloni a aterizat în România pentru a negocia cu șefii FRF preluarea postului de selecționer al echipei naționale. Mihai Stoichiță, directorul tehnic al Federației, l-a așteptat pe tehnician chiar la aeroport. România e în continuare fără selecționer, la mai bine de o lună după ce contractul lui Mirel Rădoi a expirat. Stoichiță și Burleanu au negociat cu mai multe nume importante, precum Gică Hagi, Dan Petrescu și Răzvan Lucescu, dar toți au refuzat. Acum, noul favorit să preia postul este Ladislau Boloni, care a ajuns deja în România.
Mihai Stoichiță: „Loți are cereri rezonabile!”
Mihai Stoichiţă a confirmat că sunt negocieri avansate cu Boloni şi că sunt şanse mari ca aceastea să aibă un final fericit.
„Sunt încă discuții. Urmează să mai avem mâine, poimâine discuții cu Loți. Vedem, mergem la Nisa, vine el la București. Sunt discuții cu toate variantele care au fost, cele trei-patru. Se poate întâmpla și să vină la București. Acum, nu este sigur. Depinde de răspunsul lui Loți ce se va întâmpla în continuare. Dacă refuză, vor fi urmărite celelalte piste.
Din ce ştiu, Loţi are nişte cereri rezonabile care pot fi împlinite. Cred că se poate ajunge la o finalitate cu el în câteva zile. Contractul trebuie să fie de minimum 2 campanii. Depinde foarte mult contractul pe 4 ani. E posibil ca în primii doi ani să obţină tot şi să primească oferte tot mai bune„, a spus Mihai Stoichiţă la digisport.ro.
- Boloni a ajuns în România
- Gluma pe care a făcut-o antrenorul
- Argentina - Austria e luni, de la ora 20:00, live pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Franța - Iraq e luni spre marți noapte, de la ora 00:00, live pe Antena 1 și AntenaPLAY
- „Eu cred cu tărie!” Florin Prunea vede România la Campionatul Mondial din 2030! Laude pentru Gică Hagi
- Răzvan Burleanu, anunţ dezamăgitor: “Considerăm departe un proiect de a găzdui un Campionat European la noi”
- Răzvan Burleanu a dat cărţile pe faţă: “Demiterea lui Mircea Lucescu ar fi fost cea mai mare greşeală”
- Fostul portar al naţionalei României şi-a anunţat retragerea. Anunţul FRF
- Jucătorul României care a făcut senzaţie la EURO 2024 şi-a anunţat retragerea: “Fotbalul mi-a dat totul”






























