Închide meniul

Iosif Rotariu a răbufnit după ce Edi Iordănescu nu l-a convocat pe Dorin Rotariu: “Nu ştiu care e criteriul lui!”

Iulian Focșăneanu Publicat: 4 iunie 2023, 17:45

Comentarii
Iosif Rotariu a răbufnit după ce Edi Iordănescu nu l-a convocat pe Dorin Rotariu: Nu ştiu care e criteriul lui!

Dorin Rotariu, lăsat acasă de Edi Iordănescu / Colaj Profimediaimages

Iosif Rotariu a răbufnit după ce Edi Iordănescu nu l-a convocat pe Dorin Rotariu pentru “dubla” cu Kosovo şi Elveţia. Selecţionerul României a anunţat lotul definitiv, iar fostul jucător al lui Dinamo a rămas în afara lui. Partida dintre Kosovo și România e pe 16 iunie, de la 21:45, exclusiv pe Antena 1 și în AntenaPLAY.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Fostul internaţional român nu înţelege de ce nepotul lui nu a fost chemat la echipa naţională. Împrumutat de Ludogoreţ la Atromitos, Dorin Rotariu a înscris 4 goluri în cele 30 de meciuri jucate în toate competiţiile. A fost jucător de bază la echipa care a fost pe locul 8 în sezonul regulat din campionatul Greciei şi pe poziţa a 2-a în play-out.

Iosif Rotariu a răbufnit după ce Edi Iordănescu nu l-a convocat pe Dorin Rotariu

Iosif Rotariu este sigur că Dorin Rotariu ar fi meritat să fie convocat, în condiţiile în care mai mulţi jucători români s-au confruntat cu probleme medicale.

Nu s-a accidentat, ceea ce e foarte important. A jucat toate meciurile, se gândea și la echipa națională, dar am văzut nu e convocat. Nu vreau să comentez prea mult, dar nu înțeleg.

Pe poziția unde joacă el, în banda dreaptă, sunt jucători care vin după accidentări, care joacă 1-2 meciuri slab, alții sunt în formă și nu sunt convocați. Nu știu care e criteriul. În perioada când eram secundul lui Anghel Iordănescu, era foarte clar: jucătorii care jucau constant și nu in Serie B sau Liga a 2-a, jucători care erau la echipe de top, aceștia erau convocați la națională.

Reclamă
Reclamă

Eu cred că merita. După 26 de meciuri jucate la Atromitos și să termini pe locul 7-8 în Grecia, unde sunt echipe precum Panathinaikos, AEK, Olympiakos… Cred că ar fi meritat convocat. Nu sunt multe soluții în banda dreaptă unde joacă el”, a declarat Iosif Rotariu pentru gsp.ro.

Edi Iordănescu a anunțat lotul definitiv al României pentru meciurile cu Kosovo și Elveția

Ianis Hagi a fost păstrat de Edi Iordănescu în lotul pentru cele două deplasări extrem de dificile. De asemenea, în locul accidentatului Ionuț Radu, a fost chemat de la România U21 Ștefan Târnovanu.

Campioana Farul Constanța dă patru jucători la naționala mare, portarul Aioani, Tudor Băluță, Denis Alibec și Louis Munteanu. De asemenea, din Serie B, competiție transmisă exclusiv în AntenaPLAY, sunt 8 jucători.

Reclamă

Portari

Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 1/0), Marian AIOANI (Farul Constanța, 0/0), Horațiu MOLDOVAN (FC Rapid 1923, 1/0)

Fundași

Andrei RAȚIU (Huesca | Spania, 11/1), Cristian MANEA (CFR Cluj, 21/2), Andrei BURCĂ (CFR Cluj, 17/1), Radu DRĂGUȘIN (Genoa | Italia, 5/0), Ionuț NEDELCEARU (Palermo | Italia, 24/2), Adrian RUS (Pisa | Italia, 17/1), Mario CAMORA (CFR Cluj, 9/0), Raul OPRUȚ (Hermannstadt, 3/0)

Mijlocași

Marius MARIN (Pisa | Italia, 10/0), Tudor BĂLUȚĂ (Farul Constanța, 11/0), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 0/0), Darius OLARU (FCSB, 10/0), Nicolae STANCIU (Wuhan Three Towns | China, 58/12), Alexandru CICÂLDĂU (Ittihad Kalba | EAU, 29/4), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 24/2), Deian SORESCU (FCSB, 10/0), Olimpiu MORUȚAN (Pisa | Italia, 7/1), Florinel COMAN (FCSB, 5/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 18/6), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 10/1)

Atacanți

George PUȘCAȘ (Genoa | Italia, 34/10), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 29/3), Louis MUNTEANU (Farul Constanța, 0/0)

Kosovo – România e pe Antena 1 și în AntenaPLAY

România are două meciuri „de foc” în luna iunie. În primul joc, vineri, 16 iunie, de la 21:45, naţionala României va juca în Kosovo, urmând ca peste 3 zile, luni, 19 iunie, de la 21:45, să evolueze la Lucerna împotriva Elveţiei. Partida României cu Kosovo va fi în exclusivitate pe Antena 1, dar și în AntenaPLAY.

După primele două meciuri din Grupa I, naţionala României este pe locul 2. Are maximum de puncte şi este despărţită doar prin golaveraj de liderul Elveţia. Kosovo are 2 puncte, în timp ce Andorra şi Israel au câte un punct. Naţionala Belarusului este singura fără punct.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Se va califica Inter în optimile Ligii Campionilor, după 1-3 în tur cu Bodo/Glimt?
Loading ... Loading ...
Citește și:
23:42 21 feb.
Victor Angelescu, replică la videoul cu câinele care adulmecă o pană: “Nu au avut cea mai bună strategie”
23:19 21 feb.
Costel Gâlcă, după ce Rapid este matematic în play-off: “Era important pentru noi să câştigăm”
23:12 21 feb.
Marian Aioani nu a fost recuperat 100% pentru Rapid – Dinamo: “Trebuia să riscăm”. Ce a spus despre bulgărele de zăpadă
23:05 21 feb.
Kopic a anunţat ultimul transfer al lui Dinamo, după eşecul cu Rapid: “Va veni!”
22:57 21 feb.
VideoFanii lui Braga au oprit meciul cu Guimaraes cu torţe şi artificii! Scene incredibile în Liga Portugal
22:56 21 feb.
Promisiunea lui Cîrjan: “În play-off să-i batem de două ori”
1 Jucătorul care e OUT de la FCSB pentru meciul cu Metaloglobus. Anunțul lui Mihai Stoica: „Nu ne putem opune” 2 Cât a durat povestea de dragoste dintre Ion Ţiriac jr. şi Sorana Cîrstea. Ce se ştie despre despărţirea lor 3 FotoUn fost jucător de la FCSB, relaţie cu o ispită de la Insula Iubirii 4 Ion Ţiriac jr. şi Sorana Cîrstea s-au despărţit 5 Dennis Man, aproape să scrie istorie la PSV. Borna impresionantă pe care o poate atinge românul 6 Ionel Ganea, afacere în memoria fiului decedat
Citește și