Mircea Sandu a lansat o ironie la adresa unui oficial al FRF, după calificarea României la EURO 2024. Fostul preşedinte al Federaţiei nu l-a iertat pe Andrei Vochin, consilierul preşedintelui Răzvan Burleanu.
Fostul conducător al fotbalului românesc nu s-a putut abţine când a fost întrebat dacă a fost în tribunele Arenei Naţionale la meciul România – Elveţia, scor 1-0. Acesta a lăsat de înţeles că nu a primit nicio invitaţie, situaţie cu care s-au mai confruntat Florin Prunea şi Ionuţ Lupescu.
Mircea Sandu, ironie după calificarea României la EURO 2024
”(Ați mers la meci?) Sunt în Franța, am înțeles din ce a spus domnul Vochin, Il consigliere, că toți cei care au jucat un meci la națională nu au nevoie de invitație. Nu e nevoie de vreo invitație specială.
Eu vreau să spun următorul lucru, am fost îndrăgostit și m-am retras, am renunțat la dragoste. Parcă simt că se aprinde iarăși. Mă refer la echipa națională”, a declarat Mircea Sandu pentru iamsport.ro.
„Naşul” a ţinut să îl felicite pe Edi Iordănescu, cel care duce România la Campionatul European, după o pauză de 8 ani.
”Edi Iordănescu a reușit să facă din niște jucători care nu erau clasificați foarte sus o echipă care s-a bătut și a obținut o clasificare meritorie.
(Dacă va merge la Euro – n.r.) Probabil că am să merg, mai pe până acolo.
(Ce va face naționala la Euro – n.r.) Nu mă pricep, nu sunt antrenor”, a mai spus Mircea Sandu.
România a învins Elveţia în direct pe Antena 1 şi în AntenaPLAY. Tricolorii au încheiat pe primul loc grupa din preliminarii şi vor fi în urna a doua la tragerea la sorţi a grupelor de la EURO 2024.
Gică Popescu s-a decis cum vrea să arate grupa României la EURO 2024
Gică Popescu s-a decis cum vrea să arată grupa României la EURO 2024. Fundaşul „de fier” al Generaţiei de Aur a sărbătorit calificarea tricolorilor la turneul final şi aşteaptă tragerea la sorţi a grupelor de la turneul final din Germania, de pe 2 decembrie.
„Întotdeauna jucătorii, indiferent de momentele pe care le depăşeşte echipa naţională, îşi vor dori să îmbrace tricoul echipei naţionale. Este tricoul la care visezi, atunci când te apuci de fotbal. Dar, vine o emulaţie extraordinară. Vor trăi suporterii pentru acest eveniment şi noi vom aştepta data începerii acestui turneu final ca să vedem la lucru echipa naţională la un turneu final la care nu a participat de 8 ani.
M-aş bucura să fie o coincidenţă extraordinară… aşa cum făceaţi o paralelă de Gică Hagi – Ianis Hagi, Cardiff 1993. Ar fi minunat aşa cum a fost Cardiff pentru noi startul Generaţiei de Aur să fie şi acum startul unei noi Generaţii de Aur„, a declarat Gică Popescu la Antena 1.
Fostul căpitan al Barcelonei a văzut urnele de la tragerea la sorţi şi s-a hotărât ce adversare îşi doreşte pentru naţionala României.
„Din prima urnă Belgia, vreau Belgia de aici. De Anglia mi-e teamă, nu, lasă-mă cu Belgia. Din urna a 3-a Slovenia, ca să ne răzbune pe noi. Parcă aş alege Elveţia (n.r. din urna a 4-a), să îşi continue campania asta de ratări pe care a avut-o cu noi în cele două meciuri. Echipa naţională trebuie să facă acest declic să bată o echipă mare„, a precizat „Baciul”.
- Mircea Sandu, ironie după calificarea României la EURO 2024
- Ce a declarat fostul preşedinte al FRF
- Marele Premiu al Olandei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21-23 august
- Meciurile României din Liga Naţiunilor sunt exclusiv pe Antena 1 şi AntenaPLAY
- Gică Hagi, impresionat de un jucător român din Liga 1: „Fără minge, aleargă și noaptea în somn”
- Victor Pițurcă i-a dezvăluit lui Gică Hagi avantajul României cu Suedia: „Eu știu cum merg lucrurile”
- Gică Hagi, cuvinte mari despre David Popovici: „E o sursă de inspirație, asta vreau și eu la echipa națională!”
- Gică Hagi, conferință eveniment după 4 luni de mandat! A vorbit 20 de minute fără pauză: „Dacă nu știți motto-ul meu, notați-l!”
- Gică Hagi a anunțat principalul său obiectiv la echipa națională: „Nu există altceva”. Mesaj categoric pentru tricolori


































