NEWS ALERT

Negocierile dintre Mirel Rădoi şi Răzvan Burleanu s-au încheiat. Ce condiţii a pus Rădoi pentru a rămâne selecţioner şi care a fost răspunsul final!

Iulian Focșăneanu Publicat: 22 noiembrie 2021, 8:34

Comentarii
Negocierile dintre Mirel Rădoi şi Răzvan Burleanu s-au încheiat. Ce condiţii a pus Rădoi pentru a rămâne selecţioner şi care a fost răspunsul final!

Profimedia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Discuţiile au avut loc vineri, iar antrenorul în vârstă de 40 de ani s-a arătat interesat să îşi continue munca începută în 2019. S-a aşezat la masa negocierilor cu preşedintele FRF, dar şi cu cel cu care a avut un dialog dur de la distanţă, Mihai Stoichiţă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Mirel Rădoi, final de negocieri cu preşedintele FRF

Potrivit playsport.ro, Rădoi chiar a fost dispus să rămână selecţionerul României şi a pus anumite condiţii. A cerut un contract valabil cinci ani. Mai mult, a dorit salarii mărite pentru staff-ul său, dar nu şi pentru el. De altfel, nici nu a vrut să discute despre remuneraţia pe care ar fi urmat să o primească până în 2026.

Ar fi fost şi o discuţie mai aprinsă, atunci când Rădoi i-a reproşat lui Răzvan Burleanu că nu a fost alături de el în cele mai dificile momente. Unul dintre acestea a fost în luna octombrie, când a anunţat prima dată că pleacă. Preşedintele FRF nu a venit atunci să vorbească cu el.

După mai multe ore de negocieri, Mirel Rădoi a refuzat propunerea venită de la şefii Federaţiei. S-a întrerupt orice discuţie, iar Răzvan Burleanu are o misiune dificilă acum. A fost deja refuzat şi de Gică Hagi.

Răzvan Burleanu nu l-a convins nici pe Gică Hagi să devină selecţionerul României

Gică Hagi a refuzat propunerea lui Răzvan Burleanu de a prelua echipa naţională a României. „Regele” a confirmat faptul că i s-a propus un proiect pe 4 ani.

Reclamă
Reclamă

Da, ne-am întâlnit, am onorat invitaţia de a avea o discuţie. Încă de la început, lucrurile erau clare. Sunt acţionar majoritar şi nu aş putea să fiu în altă parte. Ar fi fost foarte multe speculaţii. Am stat două ore împreună. Nu a existat nicio cale în care ar fi putut să mă schimbe în situaţia de faţă. Nu ştiu, sunt lucruri total diferite.

A fost o discuţie, dar eu nu vreau să creez confuzie unde mă duc. Vreau să am obiective clare, iar acesta este să devin cel mai bun. Am şi eu dreptul de a spune părerea mea. A fost o situaţie, lucrurile sunt simple. Eu îmi văd de drumul meu. Îmi continui proiectul, încerc să fac lucrurile aşa cum le gândescu eu. Asta a fost, vom vedea ce va fi în viitor. Eu vreau să am parteneri. Atât trebuie să îi spunem. Să îi mulţumim că s-a gândit la mine, dar nu se poate”, a spus Gică Hagi la digisport.ro.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va fi Denis Drăguş golgheterul FCSB la finalul sezonului?
Loading ... Loading ...
Citește și:
11:20

Marius Șumudică i-a cerut lui Gigi Becali un jucător de la FCSB, în schimbul lui Karlo Muhar. Pe cine vrea CFR Cluj

11:04

Veste bună pentru FCSB. S-a semnat contractul înaintea derby-ului cu Dinamo

11:04

Cine va fi noul căpitan al Argentinei după retragerea lui Lionel Messi

10:32

Ce le-a transmis Zeljko Kopic fanilor lui Dinamo, în ziua derby-ului cu FCSB. Reacție fermă despre revenirea în Liga 1

10:21

„Scandalos”. Lovitură pentru Elias Charalambous și Mihai Pintilii în Grecia: „Mergem la TAS”

10:05

Ce cotă are acum Sorana Cîrstea pentru câştigarea US Open. Care sunt favoritele specialiştilor

1 Transferul lui Karlo Muhar la FCSB, în impas! Gigi Becali a intervenit 2 „Au semnat, gata!” FCSB, lovitură după lovitură pe piața transferurilor! Doar unul poate debuta în marele derby 3 Denis Drăguș a ales: ce număr va purta la FCSB 4 „Se face!” Marea lovitură a lui Becali abia urmează: încă 2 milioane de euro pentru titlu în acest sezon 5 Lovitură de teatru la Madrid: Endrick și-a ales deja noua echipă 6 Scandal la FCSB înainte de meciul cu Dinamo! Gheorghe Mustață îl face praf: „Este zero”
Citește și