Închide meniul

România – Belgia, la EURO 2024 | Sute de fani români au ajuns la Koln fără bilet! Cât a ajuns să coste un bilet pe piaţa neagră

Bogdan Stănescu Publicat: 22 iunie 2024, 10:46

Comentarii
România – Belgia, la EURO 2024 | Sute de fani români au ajuns la Koln fără bilet! Cât a ajuns să coste un bilet pe piaţa neagră

Suporterii naţionalei, la un meci / Profimedia Images

România – Belgia, la EURO 2024 | Sute de fani români au ajuns la Koln, pentru meciul naţionalei, fără bilet. Un bilet la partida România – Belgia a ajuns să se vândă cu sume exorbitante pe piaţa neagră.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

„Vând două bilete la categoria 2” sau „Cine are nevoie de bilete la meci să-mi scrie în privat” sunt doar câteva dintre anunţurile care au apărut pe reţelele sociale.

România – Belgia, la EURO 2024 | Sute de fani români au ajuns la Koln fără bilet! Cât a ajuns să coste un bilet pe piaţa neagră

Potrivit gsp.ro, deşi un bilet la meciul România – Belgia de la EURO 2024 costa pe site-ul UEFA începând cu 30 de euro, el a ajuns să se vândă şi de la 300 de euro în plus! Astfel, de 10 ori mai mult decât costa iniţial.

Dacă un bilet la peluză se vinde cu 300 de euro, unul de categoria a 2-a se vinde cu 900 de euro. Un bilet în nivelul superior al arenei din Koln costă între 500 şi 700 de euro.

Nu este de recomandat să cumpăraţi bilete de la necunoscuţi! Toate biletele de acces sunt valabile printr-o aplicaţie UEFA.

Reclamă
Reclamă

Fără aplicaţia UEFA instalată, accesul pe stadion nu este permis! Nu există bilete tipărite și nu se acceptă la intrarea pe stadion print-screen-uri cu codurile QR din aplicație.

Edi Iordănescu: „Dacă ne calificăm ar fi istorie, ar fi un exemplu pentru alte domenii”

Selecţionerul naţionalei, Edi Iordănescu, a vorbit despre duelul cu Belgia de la Campionatul European.

A fost ușor de gestionat euforia pentru că ne-am construit un mod de lucru, avem un anumit climat, avem băieți de caracter, cu echilibru și profesioniști. Și avem modul nostru de a face lucrurile.

Reclamă

Era normal să avem o euforie, dar după meci am ajuns la hotel, am cinat și ne-am odihnit. Ne-am recuperat fizic și mental, a fost un consum mare, și apoi a urmat procesul de pregătire, care a mers așa cum ne-am dorit.

Dacă ne calificăm ar fi istorie, ar fi un exemplu pentru sport și pentru alte domenii.

După primul joc mi s-a părut că românii s-au alăturat din nou echipei naționale, că acest rezultat a adunat poporul, am simțit încredere, unitate, speranță și bucurie. Asta ne motivează.

„Intrăm în teren cu gândul de a câștiga meciul”

Suntem gata să dăm ce avem mai bun, acest grup dă totul. Asta îmi doresc și pentru jocul cu Belgia. Suntem pregătiți pentru orice, dar intrăm în teren cu gândul de a câștiga meciul și de a da totul. Sperăm ca la final să fim fericiți. Dacă vom fi calificați, vom putea gestiona mai bine și meciul cu Slovacia. Dar să o luăm pas cu pas.

Ne studiem foarte bine adversarul. Dacă suntem aici, înseamnă că am făcut-o bine până acum. Am studiat Belgia, am studiat-o în campania de calificare, dar și înainte de campanie pentru a vedea schimbările. Am studiat foarte bine și jocul cu Slovacia. Orice jucător poate face diferența. Trebuie să fim eficienți, pragmatici și echilibrați.

Ne dorim calificarea, vrem să ieșim din grupă. O luăm pas cu pas. Dacă un punct ne va fi suficient, e binevenit. Dar vrem să scoatem cât mai mult, chiar dacă suntem conștienți de valoarea adversarului.

„Vorbim de o provocare la un nivel superior. E echipa de pe locul 3 mondial”

(n.r.: despre diferenţa dintre Belgia şi Ucraina) Nu îmi place să fac comparații între echipe. Mâine vorbim de o nouă provocare, la un nivel superior, dacă ținem cont de context. E echipa de pe locul 3 mondial, dar care are mare nevoie de puncte. E o provocare, dar asta ne doream. Asta îți oferă EURO, adversari tari.

Mâine trebuie să ne ridicăm, să fim exacți, eficienți și să propunem fotbalul pe care îl putem juca. Entuziasm, încredere și energie bună avem. Eu le-am transmis jucătorilor un mesaj de echilibru.

Eu am condamnat de-a lungul timpului stările astea diametral opuse. Trebuie să ai mereu echilibru și să crezi mereu în drumul tău. Noi am crezut mereu în munca noastră. Procesul e la fel de important ca rezultatul. Dacă procesul e unul corect, vine și rezultatul. Lumea analizează doar rezultatul, dar în spate e multă muncă. Mă bucur de un grup foarte bun, care mă ajută foarte mult.

Cu siguranță trebuie să avem o strategie, sunt factori pe care nu-i poți influența. Am avut o zi în plus de odihnă, față de ce aveam în preliminarii. Veți vedea mâine ce schimbări vor fi, multe nu vor fi pentru că am avut destul timp pentru a ne recupera”, a declarat selecţionerul României, Edi Iordănescu, la conferinţa de presă.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Cine a fost omul meciului în România - Austria 1-0?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
16:24
Marius Şumudică a anunţat cu ce echipă semnează: “M-am înțeles”
16:21
Andrei Coubiș la Dinamo din iarnă? Zeljko Kopic, verdict clar în cazul fundașului
15:42
“Marca Steaua să fie scoasă la licitaţie!” Victor Piţurcă, de partea lui Gigi Becali în războiul cu MApN
15:18
“Mă aștept să fiu titular!” Răzvan Marin continuă disputa cu Mircea Lucescu
15:10
Gigi Becali s-a ambalat degeaba. Câți bani ar primi de fapt patronul de la FCSB de pe urma Cupei Mondiale
14:01
Cristiano Ronaldo a reacționat după ce a doborât un nou record în fotbal: “Nu e un secret”
1 Mircea Lucescu i-a cerut scuze unui jucător după România – Austria: “O fac public” 2 Mircea Lucescu, dat pe spate de un tricolor la meciul cu Austria: “Extraordinar! Parcă era noul Cămătaru” 3 Qatar – Emiratele Arabe Unite 2-1. Olăroiu, pas greşit: “O mare dezamăgire!” Ce şanse mai sunt pentru World Cup 2026 4 “Să zică direct că nu e nevoie de mine!” Răzvan Marin a răbufnit la criticile lui Mircea Lucescu 5 Veste proastă pentru Zeljko Kopic! Alexandru Musi, scos pe targă după 28 de minute în meciul cu Cipru U21 6 Portugalia – Ungaria 2-2, în preliminariile World Cup 2026. Victorii pentru Anglia, Spania și Turcia. Rezultatele serii
Citește și