Erling Haaland, ţinta lui Real Madrid în 2024. Planul de senzaţie pregătit de “galactici”

Viviana Moraru Publicat: 18 iunie 2022, 10:41

Comentarii
Erling Haaland, ţinta lui Real Madrid în 2024. Planul de senzaţie pregătit de galactici

Erling Haaland, în timpul unui meci pentru Borussia Dortmund/ Profimedia

Proaspăt transferat la Manchester City, Erling Haaland continuă să fie ţinta lui Real Madrid. “Los Blancos” l-au avut ca ţintă şi în această perioadă de mercato, însă vârful norvegian a decis să meargă la campioana Angliei.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Real Madrid este dispusă să îi activeze clauza de reziliere lui Erling Haaland. Pentru acest fapt, madrilenii trebuie să aştepte până în 2024, când pot plăti pentru fostul vârf al Borussiei Dortmund suma de 150 de milioane de euro.

Erling Haaland, ţinta lui Real Madrid în 2024

Real Madrid şi-a construit un plan prin care îl poate aduce pe Erlinga Haaland pe Santiago Bernabeu. Curtat insistent de oficialii campioanei Spaniei, Haaland a ales Premier League, şi va evolua pentru Manchester City din sezonul viitor. Cu “cetăţenii”, Haaland a semnat un contract valabil pe 5 sezoane.

Cu toate că Haaland a fost proaspăt anunţat la noua sa echipă, Real Madrid este dispusă să plătească 150 de milioane de euro, în cazul în care vârful norvegian va fi dispus să meargă în capitala Spaniei, anunţă as.com.

Florentino Perez, preşedintele lui Real Madrid, ar dori să-l aducă pe Haaland pe Santiago Bernabeu, ca un posibil înlocuitor pentru Karim Benzema. Francezul a avut un sezon fantastic în tricoul “galacticilor”, devenind campion în Spania, şi câştigând trofeul de Champions League.

Reclamă
Reclamă

Kylian Mbappe a fost şi el ţinta lui Real Madrid în această pauză competiţională, însă vârful francez a ales să continue la PSG. Spre deosebire de Mbappe, Haaland a fost mult mai aproape de un transfer la Real Madrid, iar moartea lui Mino Raiola, agentul norvegianului, a fost unul dintre motivele pentru care transferul nu s-a oficializat, anunţă presa din Spania.

Erling Haaland a fost prezentat de Manchester City

Erling Haaland a fost prezentat de Manchester City. Anunţul a fost făcut pe site-ul oficial al campioanei din Premier League. Atacantul de 21 de ani a semnat un contract valabil pe cinci ani. El vine după 86 de goluri în 89 de meciuri disputate la Borussia Dortmund. Englezii au activat clauza de 60 de milioane de euro.

„Este o zi cu care mâ mândresc. Şi familia mea la fel. Mi-a plăcut să văd meciurile lui Manchester City în ultimele sezoane. Nu ai cum să nu admiri stilul lor de joc. Au multe ocazii, ceea ce este perfect pentru un jucător ca mine.

Reclamă

Sunt foarte mulţi jucători de clasă mondială în echipă şi Pep este unul dintre cei mai mari manageri din istorie. Sunt în locul potrivit să-mi împlinesc ambiţiile. Vreau să înscriu, să câştig trofee şi să devin un fotbalist mai bun. Sunt sigur că pot face asta aici. Este o mutare perfectă pentru mine”, a spus Haaland, pentru site-ul oficial al clubului.

Cifrele astronomice ale transferului lui Erling Haaland

În urma transferului la Manchester City, Haaland va intra în top 5 al celor mai bine plătiți jucători din lume. Atacantul de 21 de ani va încasa un salariu astronomic, în valoare de peste 3,3 milioane de euro pe lună.

Campioana din Premier League va achita, în total, 350 de milioane de euro pentru transferul lui Erling Haaland. Din această sumă, Dortmund va primi 75 de milioane, la care se vor adăuga și bonusuri de obiectiv în valoare de 10 milioane de euro. Alte 200 de milioane de euro reprezintă salariul internaționalului norvegian din următoarele 4 sezoane.

În plus, Alf-Inge Haaland, tatăl atacantului, va încasa 30 de milioane de euro, urmând ca alte 50 de milioane de euro să meargă către firma de impresariat a lui Erling Haaland, care până recent i-a aparținut lui Mino Raiola, decedat pe 30 aprilie.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Ce pronostic dai pentru meciul dintre Slovacia şi România?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
18:11

Doi jucători nu mai intră în planurile lui Gică Hagi la naţionala României. Gigi Becali ştie cine sunt

17:51

Federația de Fotbal din Slovacia, explicații după ce s-a refuzat suspendarea meciului cu România

17:31

Mircea Sandu, reacție dură după ce Mircea Lucescu a leșinat în cantonamentul naționalei: „A exagerat un pic”

17:27

Mircea Sandu, un nou atac la FRF şi Răzvan Burleanu: “Eu nu am venit din Securitate sau corporatism!”

16:57

UEFA, amendă uriașă pentru clubul din Ligue 1! Ce sancțiune a aplicat forul continental pentru un banner „religios”

16:50

VideoAntenaSport Update. Cele mai tari ştiri ale zilei de 30 martie

1 Rednic, semnal de alarmă: „Nu știu cum cei din jur nu au văzut asta” Ce a observat la Lucescu în Turcia 2 UPDATEPrimul verdict după ce Mircea Lucescu a fost internat. Anunțul oficial al spitalului 3 “Astăzi voi semna.” Transfer surpriză pentru Bogdan Vătăjelu 4 Ce lovitură dă Barcelona pe piaţa transferurilor! Anunţul făcut de Mundo Deportivo 5 Putin, anunț în ziua cea mare: „Rusia este pregătită” 6 Foto“Nu plătesc taxe” Adrian Mutu a răbufnit după ce a investit 1.5 milioane de euro alături de un român cunoscut!
Citește și