Alex Chipciu a anunţat care e „jucătorul fabulos” al naţionalei României, înainte de EURO 2024: „Are un caracter şi mai mare”

Dan Roșu Publicat: 12 iunie 2024, 8:23 / Actualizat: 16 iulie 2024, 14:30

Comentarii
Alex Chipciu a anunţat care e „jucătorul fabulos al naţionalei României, înainte de EURO 2024: „Are un caracter şi mai mare

Alexandru Chipciu, în timpul unui meci - Profimedia Images

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Alex Chipciu a anunţat care e „jucătorul fabulos” al naţionalei României, înainte de EURO 2024. Este vorba de bunul său prieten, Nicolae Stanciu, unul dintre fotbaliştii cu experienţă ai lui Edi Iordănescu.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

În lipsa lui Chipciu, Nicolae Stanciu şi Denis Alibec sunt singurii jucători ai lui Iordănescu care nu se află la primul turneu final, ei fiind în lotul României şi la EURO 2016. Dintre ei, titular în primul meci al tricolorilor din Germania, cu Ucraina, va fi doar mijlocaşul.

Alex Chipciu a anunţat care e „jucătorul fabulos” al naţionalei României, înainte de EURO 2024

„Nicușor a fost și în 2016. Eu am o relație de prietenie foarte strânsă cu el. Am jucat la trei echipe de club și la echipa națională împreună, am fost colegi de cameră peste tot. Și familiile sunt apropiate, suntem foarte, foarte apropiați.

E un jucător fabulos pentru mine și de multe ori am spus că are un caracter și mai mare decât e ca jucător. E un băiat extraordinar. A mobilizat echipa, în jurul lui a creat o echipă bună, iar jucătorii sunt apropiați ca vârstă de el. E o echipă tânără, cu entuziasm, care poate face lucruri frumoase”, a spus Chipciu, pentru Pro TV.

Alexandru Chipciu: „Belgia e balaurul grupei”

România speră să treacă de faza grupelor şi va avea ca adversare Ucraina, Belgia şi Slovacia. Primul duel, cu Ucraina, va avea loc luni, 17 iunie, de la ora 16:00, în format live text pe as.ro.

Reclamă
Reclamă

„Belgia e balaurul grupei, chiar dacă e o echipă în schimbare, nu mai e generația care a terminat pe locul 3 la Mondial cu Kompany, cu Hazard. Au și mulți tineri acum, nu mai e nici Martinez, care juca cu un sistem cu 5. Au jucători de mare valoare – Trossard, Doku. Cu mulți am fost și coleg la Anderlecht, mulți erau în academii, veneau la echipa mare, dar apoi erau împrumutați la echipe din prima ligă din Belgia.

Chiar am văzut declarația selecționerul Belgiei, care a spus că ar vrea să domine toate meciurile și să recupereze mingea cât mai repede. Cu siguranță va fi un meci în care ei ne vor domina, noi vom fi mai mult în apărare și vom spera că vom da gol pe contraatac. Dacă te aperi jos și nu ești periculos pe contraatac, te aperi degeaba. Orice e posibil. Și noi, în 2016, ne gândeam că cine știe ce ne face Franța, dar orice e posibil.

M-am uitat la meciurile Ucrainei de la baraj. N-au fost convingătoare ca joc, dar au jucători foarte buni. Ucraina poate să fie o surpriză a Campionatului European. Au jucător la Girona, golgheter, au jucător la Chelsea, Mudryk, au Zinchenko, nu mai zic de Șahtior și Dinamo Kiev, echipe bune din Europa. Cred că vom avea un meci dificil. Ei au capacitatea de a lupta și sunt buni și cu mingea. Cred că va fi foarte, foarte dificil acest meci cu Ucraina.

Reclamă

Aș spune că Albania din 2016 era mult mai slabă decât e Slovacia acum. Slovacia, în meciuri amicale, a arătat foarte bine. Clar, va fi greu și acest meci. Noi n-am gestionat bine meciul cu Albania, probabil ne-am speriat de miza meciului, de duritatea cu care jucau ei și am avut de pierdut. Regret că n-am jucat deloc în acel meci, e un meci care putea schimba o generație, stare noastră și a fotbalului românesc”, a mai spus Chipciu.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Va ajunge Dan Petrescu antrenorul FCSB în era "Gigi Becali"?
Loading ... Loading ...
Citește și:
23:59 10 sept.

Bayern Munchen scrie istorie în Champions League! Doar Real Madrid este peste bavarezi într-un top fabulos

23:54 10 sept.

Bayern – Bodo/Glimt 5-0 și Man. United – Sabah 4-0. Spectacol total și în Como – Leipzig. Toate rezultatele serii

23:49 10 sept.

Harry Kane, bornă impresionantă după golul din Champions League. Cifre fabuloase pentru starul lui Bayern

23:34 10 sept.

UPDATEIanis Stoica, dublă de senzație în Portugalia! Românul a întors rezultatul cu Braga

23:31 10 sept.

Încă un star alături de Neymar! Fotbalistul pe care Barcelona a plătit o avere va juca în Brazilia

23:22 10 sept.

Ianis Hagi, surprins la antrenamente în Turcia. Ce se întâmplă cu transferul în Israel

1 Transfer de 6.000.000 de euro pentru Ştefan Baiaram. Mihai Rotaru şi-a dat OK-ul 2 VIDEOBernadette Szocs, cea mai dramatică victorie a carierei. Meci nebun cu prietena Sofia Polcanova, la WTT Champions Macao 3 Neluțu Varga a reacționat după ce Dan Petrescu și-a dat acordul pentru a prelua FCSB 4 NEWS ALERTOctavian Popescu pleacă de la FCSB! Gigi Becali a confirmat: „I-am dat voie” 5 Decizia lui Octavian Popescu după ce nu s-a mai prezentat la antrenamente. Mihai Stoica: „Cea mai bună variantă” 6 Miliardarul care a făcut istorie cu Rapid revine acţionar! Dan Şucu ar urma să cedeze o parte din club
Citește și