Universitatea Craiova va juca joi seară cel mai important meci al sezonului. Campioana României înfruntă Ararat-Armenia, în returul play-off-ului UEFA Europa League.
Filipe Coelho a avut un discurs războinic în cadrul conferinței de presă, tehnicianul fiind încrezător că echipa sa poate obține calificarea în grupa principală a competiției.
Filipe Coelho, încrezător înaintea returului cu Ararat
Universitatea Craiova este cu gândul doar la calificare înaintea returului cu Ararat-Armenia. Chiar dacă au asigurată participarea în faza principală de Conference, oltenii vor un „upgrade” față de sezonul precedent.
La conferința de presă premergătoare partidei, antrenorul Filipe Coelho a prefațat disputa contra armenilor și a explicat ce poate face diferența în acest joc.
„Suntem fericiți să fim aici, înseamnă că am făcut lucrurile într-o direcție bună, doar echipele mari sunt în play-off-urile competițiilor europene. Știu că vom întâlni o echipă bună, care joacă acasă, dar chiar cred că ne putem califica în faza principală a Europa.
În primul rând, trebuie să evoluăm mai bine decât adversarii. Am analizat ultimul meci, vom încerca să schimbăm anumite lucruri în timpul meciului, iar adversarii noștri vor face același lucru. Va fi un meci echilibrat, iar detaliile, concentrarea și mentalitatea vor face diferența. Ambiția face parte din ADN-ul nostru, mâine avem o oportunitate să facem istorie. Este un lucru pe care ni-l dorim foarte mult și chiar cred că putem realiza asta”
Filipe Coelho: „Trebuie să avem mai multă dorință”
„Nu jucăm pentru a ne distra, jucăm pentru a câștiga, pentru a îndeplini obiective. Dar nu trebuie să existe o presiune de tipul ‘Nu putem rata asta’, nu asta e mentalitatea pe care o doresc, asta nu ajută. Trebuie să se simtă confortabil pe gazon, muncesc toată săptămâna pentru a juca, iar ziua de meci ar trebui să fie cea mai bună, nu cea mai rea.
Nu este corect să spunem că o echipă este favorită, toate echipele sunt valoroase, cu jucători și antrenori buni. Echipa care este favorită trebuie să demonstreze pe teren, nu prin cuvinte sau prin cotele de pe transfermarkt. Nu știu dacă suntem favoriți și nu este important, dar sunt sigur că pentru a câștiga mâine trebuie să avem mai multă dorință și mai multă ambiție decât adversarii”, a declarat Filipe Coelho, la conferința de presă.
- „Mai bine de atât nu am putut!” Oltenii, dezamăgiți după egalul cu Ararat! De ce sunt siguri de calificarea
- Primul nume important de la Universitatea Craiova care va lipsi de la returul cu Ararat-Armenia
- Nicușor Bancu îi trage pe urechi pe fanii olteni după golul cu Ararat: „Îi rog pe cei de la Tribuna 2…”
- „E vina noastră” Reacţia lui Coelho după semi-eşecul Craiovei cu armenii! Ce a spus de Baiaram, care a fost huiduit de fani
- Pavel Badea i-a luat apărarea lui Baiaram, după ce a fost iarăși huiduit: „Lăsați-l în pace”. Avertisment pentru Coelho

































