Gigi Becali a dezvăluit ce primă de senzaţie va încasa Elias Charalambous la FCSB: „Atât ia ăla de nota 4!”
De Iulian Focșăneanu
Publicat: 30.08.2024, 0:10
Gigi Becali nu s-a ferit şi a dezvăluit ce primă de senzaţie va încasa Elias Charalambous la FCSB, după calificarea în grupa principală a Europa League. Omul de afaceri îl va recompensa pe antrenorul campioanei României.
Latifundiarul din Pipera a anunţat ce clauză are în contract cipriotul de pe banca FCSB-ului. Charalambous va primi 200.000 de euro după victoria dramatică cu LASK Linz, scor 1-0, de pe stadionul din Ghencea.
Gigi Becali a dezvăluit ce primă de senzaţie va încasa Elias Charalambous la FCSB
Becali a precizat că el a fost cel care a insistat ca Elias Charalambous să fie recompensat.
„Elias pentru Europa League are 200.000 de euro. Ăla de nota 4 de care spunea lumea. De nota 4 a luat omul 200.000 de euro. La Champions League lua 300.000 de euro. El nici nu mi-a cerut, eu am vrut. Nici nu a comentat contractul.
Pintilii are şi el, dar nu aşa mare. Dar vă spun de ce am făcut asta pentru Elias. Ca un fel de recompensă pentru cât a fost criticat„, a declarat Gigi Becali la digisport.ro.
Câţi bani va primi FCSB după calificarea în grupa principală Europa League
FCSB va evolua în Europa League, competiţie care şi-a schimbat formatul, aşa cum s-a întâmplat şi în Champions League. A crescut şi numărul de echipe, la 36, iar fiecare formaţie va disputa 8 meciuri (4 acasă şi 4 în deplasare).
Chiar dacă a ratat sume uriaşe care ar fi venit din UEFA Champions League, după ce a fost eliminată de Sparta Praga în turul 3 preliminar, FCSB va avea parte de bonusuri consistente şi din Europa League.
Doar pentru prezenţa în a doua competiţie intercluburi a Europei, FCSB va primi alte 4,3 milioane de euro. Pentru fiecare victorie obţinută în grupa principală, echipa lui Gigi Becali va primi 450.000 de euro, în timp ce remiza în această fază a competiţiei este recompensată cu 150.000 de euro.
Va conta foarte mult şi locul pe care FCSB va încheia această grupă principală. Echipele de pe locurile 1-8 vor primi 2,35 milioane de euro. Aceeaşi sumă o vor primi şi echipele clasate pe locurile 9-16, care vor reuşi să se califice în optimile de finală din UEFA Europa League.
FCSB – LASK Linz, scor 1-0, şi bucureştenii merg mai departe
FCSB a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia austriacă LASK Linz, şi s-a calificat pe tabloul principal al Ligii Europa.
Bucureştenii au dominat startul partidei de pe stadionul Steaua, apoi Ziereis a trimis o lovitură de cap pe lângă poartă, în minutul 10. Adil Taoui a şutat şi el în minutul 15, iar gazdele au replicat prin ocazia lui David Miculescu, din minutul 43, când bucureşteanul a trimis pe paortă şi Siebenhandl a respins.
Goalkeeperul oaspeţilor a prins şi şutul lui Florin Tănase, din minutul 45 şi la cabine s-a intrat cu scor alb. După pauză FCSB a controlat meciul, dar nu a reuşit să concretizeze decât în minutul 90+2, când Darius Olaru a pătruns pe stânga, a şutat dintr-un unghi imposibil şi a înscris golul unei calificări aşteptate de şase ani, de când FCSB a jucat ultima oară în grupele Ligii Europa.
FCSB: Târnovanu – V. Creţu, Ngezana, Lixandru, Radunovic – Şut (Chiricheş 72), Baba Alhassan (Edjouma 46) – Al. Băluţă (D. Popa 46), Olaru, Miculescu (Baeten 77) – Fl. Tănase (Oct. Popescu 77). ANTRENOR: Elias Charalambous
LASK LINZ: Siebenhandl – Bogarde (J. Boateng 90+5), Ziereis, F. Stojkovic, Bello – Talovierov – Usor (Tibidi 86), S. Horvath (Pintor 38), Taoui, V. Berisha – Ljubicic. ANTRENOR: Thomas Darazs
Cartonaşe galbene: Ngezana 31, D. Popa 88, F. Tănase 90+4 / V. Berisha 41, Usor 46, Ljubicic 47, Tibidi 87
Arbitri: Felix Zwayer – Robert Kempter, Christian Dietz – Sven Jablonski (toţi din Germania)
Arbitri VAR: Christian Dingert – Johann Pfeifer (ambii din Germania)