Din informaţiile AS.ro, Edi Iordănescu a ajuns deja la Cluj-Napoca şi poartă negocieri avansate. Poate semna chiar în această seară. Au mai rămas de stabilit mici detalii cu şefii clubului.
Edi Iordănescu va fi noul antrenor al lui CFR Cluj
Edi Iordănescu a mai stat pe banca grupării din Gruia o scurtă perioadă de timp. A fost demis după numai trei meciuri oficiale.
Pe lista lui Neluţu Varga au mai fost trei antrenori. Adi Mutu era iniţial în pole position, dar s-au mai purtat discuţii cu Vasile Miriuţă şi portughezul Jorge Costa. În cele din urmă, Edi Iordănescu a fost alesul conducerii, mai ales că este şi liber de contract.
Marius Bilaşco, directorul sportiv al lui CFR Cluj, va fi cel care va sta pe bancă în calitate de antrenor principal la meciul de mâine seară, cu CSKA Sofia, din grupele Europa League.
"A trebuit să ne adaptăm. Lucrurile s-au desfăşurat foarte repede. De pregătire s-a ocupat staff-ul lui Dan, care a rămas în continuare la club. Nu s-a pus problema să nu ne ajute. A fost o despărţire amiabilă, după o perioadă cu mari performanţe, frumoasă pentru toată lumea", a spus Marius Bilaşco, la Digi Sport.
- Edi Iordănescu este liber de contract
- A câştigat duelul cu Adi Mutu şi Vasile Miriuţă
- Marele Premiu al Azerbaidjanului e live în AntenaPLAY, în perioada 24-26 septembrie
- Campionatele Europene de Box sunt live în AntenaPLAY (17-26 septembrie)
- Povestea fantastică a transferului lui Mbappe la Liverpool! Starul confirmă: „Am fost aproape! Mama s-a îndrăgostit de acel loc”
- Vladimir Screciu, plin de încredere înaintea debutului României în Nations League cu Suedia: „Nu mergem cu frică sau teamă”
- „Greu de crezut”. Avertisment pentru Laurenţiu Reghecampf, după ce s-a înţeles cu Gigi Becali pentru revenirea la FCSB
- A venit verdictul final de la medici! Real Madrid anunță cât timp va lipsi Valverde, după ce a fost călcat de Kang-in Lee
- Şeful La Liga a făcut-o praf pe Real Madrid: „Să îşi scoată ochelarii! Nimeni cu bun simţ nu mai crede”

































