Au venit rezultatele analizelor. Ce se întâmplă cu Denis Drăguş după ce a ieşit din antrenament
Denis Drăguș (27 de ani) le-a dat din nou emoții celor din staff-ul tehnic, după ce a acuzat probleme medicale în timpul antrenamentului de miercuri. Atacantul nu a mai putut continua ședința de pregătire, iar pe seară a fost supus unor analize medicale amănunţite.
Durerile resimțite în timpul antrenamentului nu au fost ignorate de jucătorul FCSB, iar acesta a dorit să afle cât mai repede care este starea lui medicală. Veştile sunt bune, după ce au venit rezultatele analizelor medicale, anunţă Digi Sport. Denis Drăguş a resimţit doar oboseală, nu şi o accidentare.
Astfel, Drăguş are şanse mari să înceapă titular meciul cu FC Argeş, programat pe 22 noiembrie.
Drăguș, emoții cu accidentările
Denis Drăguș a avut un debut cu emoții la FCSB. El s-a accidentat pe 19 septembrie, la meciul cu Universitatea Craiova, scor 0-5, atunci când a jucat 42 de minute. El a revenit după câteva săptămâni, la meciul cu U Cluj.