Mihai Pintilii a ajuns la FCSB în 2012, de la Pandurii Târgu Jiu. La FCSB antrenor era Laurenţiu Reghecampf, iar Thomas Neubert era preparatorul fizic al echipei.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Antrenamentele erau unele intense, cu care Pintilii recunoaşte că nu era învăţat.

Pintilii a dezvăluit că a mers la Reghecampf şi i-a spus că vrea să plece, deoarece nu făcea faţă de la şedintele de pregătire.

„Eu am leșinat. Bine, am vomitat, nu am leșinat. M-am dus la Reghe și i-am zis că eu vreau să plec, că nu mai rezist. Nu puteai să faci față! Adică veneai din partea aia, de la o echipă mai mică, și dai de Tommy Neubert, care mi s-a părut că ne-a vazut ca pe niște cobai, dacă pot să zic așa, că toate exercițiile alea nu le văzusem nicăieri în lume. A zis: «Hai, mă, lasă că le facem cu ăștia, că ăștia merg»”, a spus Mihai Pintilii, conform digisport.ro.