Florin Talpan îi cere ajutorul preşedintelui Klaus Iohannis în scandalul dintre CSA Steaua şi FCSB. Juristul “militarilor” este nemulțumit pentru faptul că ÎCCJ a decis ca procesul pentru palmares să se rejudece. A apelat la un gest extrem.
Talpan i-a trimis o scrisoare preşedintelui României şi cere să se ia măsuri. A amintit şi de declaraţiile oferite de Gigi Becali, care l-a ameninţat că îi pune sechestru pe casă.
Florin Talpan îi cere ajutorul preşedintelui Klaus Iohannis
Florin Talpan şi-a dorit să îi aducă la cunoştinţă lui Iohannis litigiul pe care îl are cu patronul lui FCSB şi speră să fie ajutat.
„Am făcut scrisoare către domnul Iohannis. I-am adus la cunoștință domnului președinte că de fapt magistrații din România nu mai respectă prevederile Codului de Procedură Civilă.
În alt dosar al meu în care îmi spune că îmi pune sechestru pe casă, că face nu știu ce. Problema este că dumnealui a fost avantajat de cei trei magistrați de la Înalta Curte de Casație și Justiție care au casat o hotărâre în condițiile în care o altă judecătoare mi-a dat câștig de cauză”, a declarat Florin Talpan pentru prosport.ro.
Patronul de la FCSB susţine că, dacă juristul celor de la CSA Steaua, nu îi va plăti o datorie în valoare de 30.000 de euro, i se va pune sechestru pe casă.
„Vreau să clarific, tată, un lucru de la început. Nu am nicio legătură cu amenințările cu moartea pe care acest Talpan susține că le-a primit și îi transmit să aibă mare grijă ce vorbește public, pentru că nu te poți juca cu asemenea acuze la adresa mea, iar legea judecătorească este lege pentru toți.
Nu știu ce amenințări a primit el, iar eu cu Mitică Dragomir nu avem nicio treabă. Cum să primească amenințări din cauza mea? Nu a zis că am și pus eu pe cineva să îl amenințe? Iar acum să vorbim și de ăia 36 de milioane de euro. Vreau să întreb în numele cui a vorbit Talpan în această zi. Voi știți cumva? Comandanții lui știu despre ce a vorbit el? Deci FCSB-ul va intra în Ghencea doar dacă vrea Talpan? Păi el trebuie să semneze actele? E stadionul lui Talpan să decidă el cine intră și cine nu intră contra cost pe Ghencea?
