Unul dintre antrenorii care au reuşit să impresioneze în ultimii ani în zona sud-americană a acceptat o nouă provocare şi a fost instalat pe banca echipei ce a fost la Cupa Mondială din vară.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Argentinianul Marcelo Gallardo, fostul antrenor al echipei River Plate, a fost numit în funcţia de selecţioner al echipei naţionale a Ecuadorului, a anunţat, duminică, Federaţia Ecuadoriană de Fotbal (FEF), transmite AFP.

Marcelo Gallardo a scris istorie la River Plate

Gallardo, 50 ani, antrenorul cel mai titrat din istoria lui River Plate, a părăsit în februarie clubul la care şi-a făcut debutul profesionist în 1993.

Aceasta va fi prima experienţă pentru Gallardo la cârma unei echipe naţionale. El îl înlocuieşte pe conaţionalul Sebastian Beccacece la echipa Ecuadorului, dornică de schimbare, după o eliminare dezamăgitoare de la Cupa Mondială din America de Nord, de către Mexic, în şaisprezecimile de finală.

”L-am căutat pe Marcelo Gallardo pentru tot ceea ce a câştigat, dar mai ales pentru ceea ce reprezintă. Bine ai venit, Marcelo, în Ecuador”, a transmis preşedintele federaţiei, Francisco Egas, într-un clip video publicat pe X.

Palmaresul impresionant pe care Marcelo Gallardo îl are

În palmaresul lui Gallardo figurează 14 trofee cu River Plate, dintre care două în Copa Libertadores şi unul în Copa Sudamericana. Fostul mijlocaş (44 de selecţii), care a jucat la Monaco şi PSG, între altele, a avut şi un scurt mandat de antrenor la Al-Ittihad, în Arabia Saudită.

Gallardo îşi va face debutul pe 24 septembrie, într-un meci amical cu Coreea de Sud, la Suwon, notează agerpres.