"Să fiu sincer, e un stadion frumos, ne-a plăcut să jucăm aici, chiar dacă a fost puţin cam frig. Nu am vorbit cu el (n.r. – Claudiu Keşeru), dar dacă am fi putut juca în prezenţa spectatorilor, aş fi fost fericit să-l văd la sfârşitul meciului, dar, din păcate, nu putem vedea pe nimeni, aşa că, poate altă dată", a spus Giroud, citat de telekomsport.ro.  

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Olivier Giroud şi Claudiu Keşeru, colegi în Franţa

Cei doi au fost colegi la Tours, în Liga a doua franceză, în 2009. 7 ani mai târziu, s-au întâlnit în grupele Champions League, în duelul dintre Ludogorets şi Arsenal. 

"Mereu o plăcere să-l revăd pe Giroud. E unul dintre cei mai buni prieteni francezi din fotbal, de când jucam împreună la Tours. Mi-a spus: În 2009 eram colegi în liga a doua din Franța și uită-te la noi acum, suntem adversari în Champions League”, a scris Keșeru, pe contul său de Facebook, la momentul respectiv. 

Olivier Giroud, gol senzaţional în Atletico Madrid – Chelsea 0-1

Singurul gol al meciului disputat pe Arena Naţională a venit după ce a fost verificat de VAR, în minutul 71. A fost o foarfecă de senzaţie a internaţionalului francez.

"Este minunat pentru mine şi pentru echipă că am marcat. Dar cu VAR trebuie să ai încredere şi răbdare. A durat cam mult până s-a luat decizia, dar, cum a spus şi arbitrul, era o decizie importantă,chiar dacă este ciudat să aştepţi trei minute pentru a celebra", a declarat Giroud.

Partida a avut loc pe Arena Naţională din Bucureşti, în urma unei decizii a UEFA. Meciul nu s-a putut disputa la Madrid, din cauza restricţiilor legate de pandemia de coronavirus impuse în Spania privind persoanele venite din Marea Britanie.