Ce-a ajuns Jose Mourinho! Compania uriaşă care a râs de "The Special One". "Un bagaj de mână să fie suficient pentru această călătorie"

De Antena Sport
Publicat: 5.05.2021, 6:22

Jose Mourinho, în timpul unui meci

ProfimediaImages

Jose Mourinho, luat peste picior după ce a semnat cu Roma

„Jose va fi fericit să afle că în prezent zburăm de la Londra la Roma de la doar 14,99 lire sterline. Din cauza lipsei sale de trofee cu Spurs, ne aşteptăm ca un bagaj de mână să fie suficient pentru această călătorie”, se arată pe contul companiei aeriene irlandeze, alături de comunicatul echipei AS Roma, prin care anunţă angajarea portughezului.

Reclamă

Reclamă

Jose Mourinho, noul antrenor al Romei

La 19 aprilie, Jose Mourinho a fost data afară din postul de manager al echipei Tottenham, după 17 de luni în funcţie, în care rezultatele formaţiei au fost slabe.

După ce a venit în noiembrie 2019 la Londra, Tottenham a încheiat sezonul pe locul 6, de Europa League, pe care a părăsit-o în optimi, după dubla manşă cu Dinamo Zagreb, şi a lăsat-o, anul acesta pe locul 7.

Bilanţul său la Tottenham este cel mai slab din cariera de antrenor, doar 51 la sută de meciuri câştigate în toate competiţiile (44/86), cu excepţia sezonului 2001/2002, când a antrenat pe Uniao Leiria (45 la sută), şi niciun trofeu. În acest sezon, Tottenham a pierdut 13 meciuri sub conducerea lui Mourinho în toate competiţiile, cele mai multe din cariera portughezului.

AS Roma a anunţat, marţi, că tehnicianul portughez Jose Mourinho va antrena echipa AS Roma din sezonul viitor. La 58 de ani, tehnicianul demis luna trecută de la Tottenham, va prelua echipa romană în locul compatriotului său Paulo Fonseca (48 ani).

Pentru Mourinho va fi a doua experienţă în Italia, după ce a mai pregătit Inter Milano între 2008 şi 2010.  El a semnat un contract valabil până în 2024.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
17:43

LIVE SCORESorana Cîrstea – Hailey Baptiste se joacă ACUM. Românca debutează la turneul de la Madrid

17:28

Damac – Al-Nassr LIVE SCORE (19:05). Stanciu și Niță, față în față cu echipa lui Cristiano Ronaldo

17:04

Anunţul lui Carlo Ancelotti despre starea de sănătate a lui Kylian Mbappe, înainte de finala Cupei!

16:43

VideoAntenaSport Update. Cele mai tari ştiri ale zilei de 22 aprilie

16:38

Giani Kiriță a răbufnit după Dinamo – Universitatea Craiova 0-2: „Nu ai cum să te prezinți așa în play-off!”

16:21

Chinezii au stabilit definitiv cauza morţii lui Aaron Boupendza! Dosarul a fost închis

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 FotoAroganţă pe mulţi bani a lui Gigi Becali! Ce a făcut după victoria cu CFR Cluj: „Am luat-o albastră”s 3 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 4 FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paştes 5 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 6 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s