Ce a scris presa din Germania, după ce Andreas Ivan a debutat la 28 de ani în Bundesliga. Andreas Ivan a debutat la 28 de ani în Bundesliga. Jucătorul lui Schalke a fost trimis în teren în coşmarul cu Leipzig, care a câştigat cu 6-1.
Ivan a fost trimis în teren la scorul de 4-0 pentru Leipzig, acesta fiind meciul de debut al românului în Bundesliga.
Ce a scris presa din Germania, după ce Andreas Ivan a debutat la 28 de ani în Bundesliga
Presa din Germania susţine că Ivan a fost ajutat de antrenorul său să debuteze, având în vedere scorul. Până în acest moment, Andreas Ivan a jucat doar pentru echipa a doua. ”Reis l-a ajutat pe Andreas Ivan, de 28 de ani, care a fost folosit doar la echipa a doua, să debuteze în Bundesliga, înlocuindu-l pe Larsson”, au scris cei de la Kicker.
Andreas Ivan este născut în România, la Pitești, însă nu a apucat să evolueze pentru un club românesc, deoarece s-a mutat în Germania la o vârstă fragedă. Ivan a debutat în luna decembrie la prima echipă a lui Schalke, într-un meci amical.
„Debutul a fost incredibil, să mai am o astfel de șansă, să am privilegiul de a juca pentru un club atât de mare în echipa profesionistă este ca un vis. Mă bucur de fiecare secundă pe care o joc aici!
Prima echipă m-a primit foarte bine, m-am simțit excelent imediat. Întotdeauna este o atmosferă bună, iar echipa este minunată.
Prima parte a pregătirii pentru returul sezonului se încheie pe 22 decembrie, iar până atunci vreau să învăț cât mai multe lucruri și să le iau cu mine pentru anul viitor”, a declarat Andreas Ivan, în luna decembrie, pentru sport.ro.
Schalke, umilită de Leipzig
RB Leipzig a deschis scorul pe Veltins-Arena încă din minutul 7, prin Andre Silva, şi a făcut 2-0 în minutul 15, la golul lui Benjamin Henrichs. Dominarea totală a oaspeţilor din prima repriză s-a concretizat în alte două goluri, marcate de Andre Silva în minutul 44 şi de Timo Werner în minutul 45+2.
Soichiro Kozuki a înscris golul de onoare al gazdelor, în minutul 56, iar Schalke a atacat poarta lui Blaswich în speranţa unei reveniri. Însă golurile au picat tot în poarta lui Schwolow. Dani Olmo a înscris în minutul 83, iar Yussuf Poulsen a stabilit scorul final în minutul 89.
Cu 6-1, RB Leipzig revine momentan pe locul secund în Bundesliga, cu 32 de puncte, în timp ce Schalke a ajuns la 41 de goluri primite în campionat şi este lanterna roşie, cu 9 puncte.
- Ce a scris presa din Germania, după ce Andreas Ivan a debutat la 28 de ani în Bundesliga
- Debut pentru Andreas Ivan în Bundesliga
- Marele Premiu al Azerbaidjanului e live în AntenaPLAY, în perioada 24-26 septembrie
- Campionatele Europene de Box sunt live în AntenaPLAY (17-26 septembrie)
- Și-a scos banii: Mohamed Salah a îngenuncheat de unul singur campioana Galatasaray! Hat-trick de senzație
- Kevin Ciubotaru a spart gheața în Scoția! Românul dorit de FCSB a marcat în duelul cu St. Mirren
- Millwall – West Ham 2-2. Meci nebun în cea mai încrâncenată rivalitate din Anglia. Fanii gazdelor, păcăliţi de „ciocănari”
- Alex Mitriță, record stelar stabilit în China după o nouă prestație de senzație
- Decizie neaşteptată: cu 0 puncte, 0 goluri marcate şi 12 primite, antrenorul a primit prelungirea de contract!
































