Giedrius Arlauskis, OUT de la Al-Shabab după doar cinci luni. Cine îl înlocuieşte la arabi
Arabii au fost nevoiţi să renunţe la Arlauskis, fiind presaţi de regula care nu îi permite clubului să aibă decât maximum 7 jucători străini. Astfel, Arla pleacă de la Al Shabab după doar 8 meciuri adunate. Zaid Al Bawardi a fost folosit în celelalte 9 meciuri.
În luna septembrie 2020, Arlauskis a semnat pentru două sezoane cu Al Shabab. Portarul de 33 de ani a îmbrăcat tricoul CFR-ului în 85 de partide din campionat.
Giedrius Arlauskis, cinci titluri de campion al Ligii 1
Giedrius Arlauskis este unul dintre cei mai titraţi străini din Liga 1. El a câştigat titlul în România de cinci ori, unul cu Unirea Urziceni, unul cu FCSB şi trei cu CFR Cluj, echipă de la care a plecat cu medalia la gât, în 2020.
"Gata, acum pot să spun că am încheiat cu CFR. A fost ultimul meu meci, destinaţia o aflaţi mai încolo. O să spun când mă calmez, o prindeţi în curând. Mă bucur pentru gladiatorii mei. Prin ce am trecut noi numai cu asemenea caractere am adus până la bun sfârşit.
Am luat 3 campionate, dar acesta a fost cel mai dificil. Au fost momente foarte dificile, chiar stăteam toţi şi ne gândeam…renunţăm sau nu. Eu zic că, după trei ani, e momentul să mă despart de Dan Petrescu. Eu o iau pe drumul meu", a declarat Arlauskis, după câştigarea titlului, în stagiune precedentă.
- Giedrius Arlauskis este cotat de transfermarkt.de la 1.5 milioane de euro