Ianis Hagi a marcat din corner chiar de ziua lui! Fiul lui Gică Hagi a fost trimis la echipa a doua a lui Rangers, având în vedere că nu are drept de joc pentru partida cu FCSB, din Europa League.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Ianis Hagi a jucat în meciul Rangers B – Stenhousemuir 4-1 şi a reuşit să înscrie, direct din corner, în prelungirile partidei, în minutul 90+2.

Ianis Hagi a marcat din corner chiar de ziua lui! Fiul lui Gică Hagi a evoluat pentru Rangers B

Ianis Hagi nu a putut evolua în meciul pierdut surprinzător de Rangers, în deplasare, cu Kilmarnock, fiind suspendat. Astfel, antrenorul Philippe Clement a decis să îl lase să joace pentru echipa secundă, pentru a mai avea minute în picioare.

La fel ca în majoritatea partidelor în care a evoluat pentru Rangers B, Ianis Hagi a avut o prestaţie solidă.

Fiul lui Gică Hagi a fost reprimit, recent, la prima echipă a lui Rangers. Conducerea echipei scoţiene l-a trimis la echipa a doua din pricina unei clauze care i-ar fi mărit salariul. Ianis Hagi a renunţat, în cele din urmă, la acea clauză.

Ianis Hagi a împlinit 26 de ani

Ianis Hagi a împlinit, marţi, 26 de ani. Soţia lui Ianis Hagi, Elena, i-a transmis un mesaj special soţului ei. Elena Hagi a postat, pe reţelele sociale, o urare emoţionantă pentru mijlocaşul lui Rangers.

În luna iulie, fiul lui Gică Hagi s-a căsătorit cu Elena. Cei doi au avut nunta anului la Domeniul Ştirbey. Ianis Hagi şi aleasa inimii lui locuiesc împreună, în Scoţia.

Ianis Hagi şi-a sărbătorit marţi ziua de naştere, iar Elena Hagi a postat un mesaj impresionant.

„Cel mai bun prieten, iubit şi partener al vieţii mele. Sunt atât de norocoasă că am găsit toate acestea într-o singură persoană. Avem o singură viaţă şi sunt recunoscătoare că te-am întâlnit. La mulţi ani, soţule!”, a scris Elena Hagi pe contul ei de Instagram.

Urarea a fost însoţită şi de câteva imagini în care cei doi sunt împreună. Fotografiile s-au viralizat imediat. Ianis Hagi i-a comentat imediat şi s-a amuzat în legătură cu o fotografie în care Elena apare în tribună, la un meci al lui Rangers: „A trebuit să o cauţi mult!”

Eliminat în meciul cu St Johnstone, primul după ce a fost reprimit la prima echipă a lui Rangers, Ianis Hagi este suspendat pentru următorul meci din campionatul Scoţiei. Mijlocaşul român ratează şi partida cu FCSB, din Europa League, nefiind pe lista UEFA.