Închide meniul

“Inacceptabil!” Ianis Hagi a trăit o umilinţă de proporţii la echipa a doua a lui Rangers

Publicat: 19 august 2024, 23:06

Comentarii
Inacceptabil! Ianis Hagi a trăit o umilinţă de proporţii la echipa a doua a lui Rangers

Ianis Hagi, în timpul unui meci / Twitter Rangers B

Ianis Hagi tocmai a trăit o umilinţă de proporţii la echipa a doua a lui Rangers. Internaţionalul român a fost pe teren într-un meci de coşmar cu Blackburn Rovers.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Trimis la echipa secundă de Philippe Clement, Ianis a fost titular în disputa de tristă amintire pentru el. Rangers B a deschis scorul, după care adversarii au înscris din toate poziţiile.

Ianis Hagi a trăit o umilinţă de proporţii la echipa a doua a lui Rangers

La pauză Blackburn conducea cu 3-1, dar a mai marcat o dată imediat după reluarea jocului. În minutul 58, Ianis Hagi a contribuit la o reuşită a lui Rangers B. I-a pasat perfect lui Findlay Curtis, care a intrat în careu şi a finalizat cu un şut la colţul lung.

Pe final, Blackburn a mai marcat de două ori şi a obţinut o victorie incredibilă, scor 6-2.

Este inacceptabil un astfel de rezultat la acest club. Suntem foarte dezamăgiţi. Totul este o lecţie, iar aceasta a fost una grea. Nu vom accepta faptul că am primit 6 goluri“, a reacţionat antrenorul secund al lui Rangers B, Malky Thomson.

Reclamă
Reclamă

Fanii lui Rangers au reacţionat imediat pe reţelele sociale şi i-au criticat dur pe jucători.

Şi când te gândeşti că erau suporteri care îşi doreau ca unii dintre jucători să facă pasul la prima echipă“, “Ruşinos de la primul la ultimul” şi “Trebuie să fie o totală lipsă de talent la academia lui Rangers” sunt doar câteva dintre comentariile postate.

Reclamă

Ianis Hagi a avut evoluţii notabile în ultimele meciuri ale lui Rangers B. În această lună a izbutit un hat-trick împotriva celor de la Derby County. Ianis este în lotul lărgit al lui Mircea Lucescu pentru meciurile cu Kosovo şi Lituania.

Ianis Hagi și-a decis viitorul, după ce a ajuns la echipa a 2-a a lui Rangers!

În momentul de față, „Prințul” nu intră în planurile tehnicianului de la Rangers, Philippe Clement. Astfel, românul nu a fost selectat pe lista UEFA și a fost trimis la echipa a 2-a.

Mai mult decât atât, antrenorul de la Rangers a declarat că echipa îl va vinde pe Ianis Hagi. Totuși, în presa din Scoția a apărut o informație, cel puțin interesantă, legată de viitorul lui Ianis.

Potrivit jurnaliștilor de la Football Scotland, Ianis Hagi își dorește să rămână în continuare la Rangers și să se impună în prima echipă a clubului din Glasgow.

O potențială plecare este cea a lui Ianis Hagi, care a fost trimis la echipa a doua în ultimele săptămâni. S-a spus că Fiorentina ar fi interesată de serviciile sale, dar nu este cazul încă (n.r.- de o mutare). Jucătorul nu a cerut niciodată să plece de pe Ibrox, vrea să reprezinte clubul în continuare.

Românul a fost lăsat în afara lotului pentru Liga Campionilor și joacă la echipa secundă, unde își face treaba cu profesionalism. Sursele noastre indică faptul că Ianis Hagi n-a cerut niciodată să plece de la Rangers”, au notat scoțienii.

Mircea Lucescu a anunţat lista preliminară a stranierilor pentru meciurile cu Kosovo şi Lituania

Mircea Lucescu a anunţat lista preliminară a stranierilor pentru meciurile cu Kosovo şi Lituania. Surpriza este convocarea lui Daniel Paraschiv.

Ianis Hagi a fost şi el convocat pentru dubla cu Kosovo şi Lituania. Kosovo – România, primul meci al lui Mircea Lucescu la naţionala României, va fi pe 6 septembrie, în direct pe Antena 1.

Selecționerul Mircea Lucescu s-a decis asupra listei preliminare cu jucători din străinătate în vederea primele două meciuri din noul sezon al Ligii Națiunilor:

PORTARI

Horațiu MOLDOVAN (Atletico Madrid | Spania);

FUNDAȘI

Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia), Adrian RUS (Pisa | Italia), Ionuț NEDELCEARU (Palermo | Italia), Andrei BURCĂ (Baniyas | Emiratele Arabe Unite), Virgil GHIȚĂ (Cracovia | Polonia);

MIJLOCAȘI

Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia), Marius MARIN (Pisa | Italia), Alexandru CICÂLDĂU (Galatasaray | Turcia), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită), Dennis MAN (Parma | Italia), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia), Ianis HAGI (Glasgow Rangers | Scoția), Florinel COMAN (Al Gharafa | Qatar);

ATACANȚI

Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia), George PUȘCAȘ (Bodrumspor | Turcia), Daniel PARASCHIV (Oviedo | Spania).

Înapoi la Homepage
Reclamă

Reușește FCSB să se califice în play-off?
Loading ... Loading ...
Citește și:
23:55 10 dec.
Real Madrid – Manchester City 1-2, în meciul serii din UCL. Viitorul lui Xabi Alonso, în pericol. Rezultatele și clasamentul
23:52 10 dec.
Cum se poate califica FCSB în „primăvara europeană”. Calculele făcute de Mihai Stoica înaintea meciului cu Feyenoord
23:49 10 dec.
Antoine Baroan, OUT din iarnă de la Rapid? “Dacă nu realizează unde este…”
23:46 10 dec.
Franța și Olanda s-au calificat în semifinalele Campionatului Mondial. Cum arată „careul de ași”
23:14 10 dec.
Au greșit competiția! Meciul din Champions League la care s-a auzit imnul Europa League înainte de start
23:14 10 dec.
Erling Haaland, record uriaș după ce a marcat în Real Madrid – Manchester City. Cifre fabuloase pentru starul lui Guardiola
1 Gigi Becali vrea un alt fundaș din Liga 1, după ce transferul lui Kevin Ciubotaru a intrat în impas. Noua țintă de la FCSB 2 Arne Slot a recunoscut că nu a fost penalty în Inter – Liverpool 0-1! Reacţia genială a olandezului 3 Nota primită de Cristi Chivu după ce Inter a pierdut cu Liverpool. Verdictul dat de italieni 4 Cristi Chivu, reacție dură după penalty-ul controversat primit de Liverpool în victoria cu Inter: „Să înțeleagă!” 5 Lovitură pentru Universitatea Craiova! Un jucător de bază, direct pe masa de operaţie! Nu va mai juca în 2025 6 Super-transferul anunţat de Gigi Becali la FCSB nu e făcut! Agentul a rupt tăcerea: “Asta e prioritatea”
Citește și