Rodrigo De Paul a marcat în minutul 40 din pasa lui Messi, Laurataro Martinez având şi el parte de un assist de la Lionel, în minutul 86. În prelungiri, Messi a stabilit scorul final cu o execuţie perfectă din lovitură liberă.
Iniţial, arbitrul acordase penalty pentru Pume, dar VAR a întors decizia. Nicio problemă pentru Messi, care a ajuns la 76 de goluri marcate pentru naţională. El îl poate depăşi pe Pele (77), care este cel mai bun marcator sud-american pentru echipa naţională.
INTRĂ AICI PENTRU A VEDEA GOLUL LUI MESSI
Lionel Messi: Nu mă interesează premiile individuale. Am venit aici pentru altceva
„A fost un meci foarte greu. Am știut de la început că vom avea un adversar greu. A fost o luptă dificilă până la marcarea primului gol, apoi am reușit să ne desprindem. Cel mai important lucru este că am făcut încă un pas.
Mereu am spus că premiile individuale sunt în plan secund. Am venit aici pentru altceva. Vreau să felicit echipa pentru munca depusă. Sunt câteva zile de când sunt departe de familiile lor. Avem un obiectiv și visăm la el”, a spus Messi, la finalul partidei.
În acest moment, cunoaştem programul semifinalelor Copei America: Brazilia – Peru (6 iulie) şi Argentina – Columbia (7 iulie).
Lionel Messi, ofertă de ultimă oră
Lionel Messi este liber de contract şi tocmai a primit o ofertă de la PSG, în condiţii mult mai bune decât ar putea obţine la Barcelona. Lionel Messi le dă emoţii fanilor Barcelonei. Starul argentinian tocmai a primit o ofertă de la PSG, susţine as.com.
Joan Laporta, sigur că Messi va rămâne la Barcelona
„Messi vrea să rămână, noi vrem să rămână. Facem progrese”, a spus Laporta, astăzi, citat de El Mundo Deportivo. Şeful Barcei a vorbit după o întrevedere cu Javier Tebas, preşedintele Ligii Profesioniste din Spania.
Laporta caută o soluţie pentru a evita plafonul de salarii impus în La Liga din cauza pandemiei. Cluburile pot oferi salarii totale de 347 de milioane de euro, faţă de 656 de milioane de euro, cum era sezonul trecut.
- Marele Premiu al Spaniei e live în AntenaPLAY, în perioada 11-13 septembrie
- WTT Champions Macao 2026 e live în AntenaPLAY, în perioada 8-13 septembrie
Lionel Messi, gol şi două assist-uri în Copa America
Argentina – Ecuador 3-0
- Încă un star alături de Neymar! Fotbalistul pe care Barcelona a plătit o avere va juca în Brazilia
- Ianis Hagi, surprins la antrenamente în Turcia. Ce se întâmplă cu transferul în Israel
- Fostul star de la Real Madrid, în cădere liberă! Va semna cu al 14-lea club din carieră
- I-a cerut o avere lui Neluțu Varga să semneze cu CFR Cluj, iar acum a fost prezentat în Brazilia: „Este un stil de viață aici”
- FIFA l-a contrazis pe preşedintele Federaţiei din Maroc! Ce se întâmplă cu finala Cupei Mondiale 2030































