Închide meniul

Mirel Rădoi, victorie dramatică în Arabia Saudită cu Al-Tai! Trupa antrenorului român a marcat în prelungiri

Viviana Moraru Publicat: 2 martie 2023, 19:09

Comentarii
Mirel Rădoi, victorie dramatică în Arabia Saudită cu Al-Tai! Trupa antrenorului român a marcat în prelungiri

Mirel Rădoi, în timpul unui meci / Profimedia

Mirel Rădoi a obţinut o victorie dramatică cu Al-Tai, în etapa a 19-a din prima ligă din Arabia Saudită. Trupa tehnicianului român s-a impus în deplasarea de la Al-Fateh, cu scorul de 3-2, golul victoriei fiind reuşit în minutele de prelungire ale partidei.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Al-Tai ocupă locul şapte în Arabia Saudită, după victoria dramatică înregistrată cu Al-Fateh. Trupa lui Mirel Rădoi a acumulat 25 de puncte, şi a ajuns la al treilea meci consecutiv fără înfrângere.

Mirel Rădoi, victorie dramatică cu Al-Tai în Arabia Saudită

Al-Tai s-a văzut condusă încă din minutul 7. Al Buraikan a marcat pentru gazde, însă după 10 minute, trupa lui Mirel Rădoi a reuşit să egaleze prin Musona. Acesta a marcat cu un şut puternic de la marginea careului.

Ulterior, Al-Tai a preluat conducerea după Mbenza a marcat în minutul 29. Atacantul a înscris după o fază de atac superbă construită de elevii lui Mirel Rădoi.
În repriza secundă, Al-Fateh a reuşit să egaleze în minutul 71 prin Al Buraikan, cel care a marcat şi primul gol.

Reclamă
Reclamă

Însă, trupa lui Mirel Rădoi nu a cedat şi a obţinut cele trei puncte după golul marcat de Musona, în minutele de prelungire. Mijlocaşul a marcat după un contraatac fulger al trupei lui Mirel Rădoi.

Mihai Rotaru, declarație dură despre Mirel Rădoi: „A lăsat o ceartă între echipă și suporteri!”

Mihai Rotaru, acționarul majoritar de la Universitatea Craiova, a avut o declarație dură despre Mirel Rădoi, actualul antrenor de la Al-Tai. Mirel Rădoi a stat doar patru luni pe banca Universității Craiova, decizia acestuia de a părăsi formația olteană luând pe toată lumea prin surprindere. În prezent, echipa din Bănie este antrenată de Eugen Neagoe.

Reclamă

Mihai Rotaru nu a uitat de „problemele” pe care Mirel Rădoi le-a lăsat la Universitatea Craiova, motiv pentru care a avut un discurs dur la adresa acestuia.

„Ce a făcut Mirel Rădoi în acel moment a fost o decizie proastă, nefundamentată, care nu trebuia luată.

A lăsat în urmă doi jucători cu litigii, care cer șapte milioane de euro și jumătate, a lăsat o ceartă între echipă și suporteri.

Părerea mea e că a fost o decizie proastă, pripită și fără sens. O decizie negândită, ca să nu folosesc alte cuvinte.

Nu mai țin minte unde eram în acel moment, dar ulterior am aflat că era decizia luată cu două zile în urmă, chiar înainte de meciul cu Rapid. Arunci jucătorii în afara lotului, conduci cu 2-0, după care nu mai ai ce să schimbi.

Mă rog, până la urmă ne-au egalat (n.r. scor final 2-2), dar puteau să ne și bată. A fost o decizie proastă, de acolo a început toată căderea noastră.

Până atunci, noi eram bine. Atunci, practic, și-a tras singur un glonț în cap”, a declarat Mihai Rotaru, pentru sport.ro.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Ce va face FCSB cu Bologna după umilinţa din campionat cu Metaloglobus?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
19:58
Starul care i se poate alătura lui Cristi Chivu la Inter! Ofertă de aproape 60 de milioane de euro
19:51
Starurile lui Real Madrid au „luat foc” după declarațiile lui Lamine Yamal. Tensiuni uriașe înainte de El Clasico
19:48
Rijeka – Sparta Praga 1-0. Meciul, reluat din repriza a doua după ce a fost întrerupt joi din pricina vremii
19:32
Csikszereda – Petrolul 1-1. Ciucanii au ratat un penalty în minutul 90
19:14
Obiceiurile speciale ale lui Erling Haaland: „Oamenii văd mereu meciurile și golurile, dar nu și partea asta”
19:08
EXCLUSIVMarius Niculae, reacţie suprinzătoare după ce “câinii” au fost învinşi de Rapid: “E mai bine pentru Dinamo”
1 Mutu refuză să fie comparat cu Chivu: “Când duceam Rapid în play-off, nu întrebaţi de ce eu sunt acolo și el la Inter Unde16?” 2 UEFA a explicat în premieră de ce a șters Cupa Campionilor din dreptul lui FCSB. Cum a revenit la Steaua trofeul 3 Rupt de beat, un căpitan de la o echipă din România a făcut accident la ora 4.16 dimineaţa. Cum l-au găsit poliţiştii 4 Jucătorii făcuţi praf de Gigi Becali după înfrângerea cu Bologna! Cine e principalul vinovat: “A pierdut meciul” 5 Dinamo vrea să dea marea lovitură! Ce fotbalist de la Steaua vrea să transfere 6 Gigi Becali a dezvăluit marele regret de la FCSB: “I-am dat salariu ca prostul. E un pariu pierdut”
Citește și