Gianluigi Buffon s-a întors la Parma. Legendarul portar a fost prezentat de Parma, acolo unde va face echipă cu Dennis Man şi Valentin Mihăilă. Superman se întoarce”, a fost mesajul Parmei. „M-am întors„, a spus şi Buffon.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Gianluigi Buffon a revenit la Parma

Gianluigi Buffon, 683 de meciuri la Juventus

Veteranul italian a apărat doar 12 meciuri în sezonul trecut. În vârstă de 43 de ani, Buffon a mai jucat în afară de Juventus, la Parma şi PSG. Buffon a adunat în total 683 de partide pentru torinezi cu care a câştigat 21 de trofee, dintre care 10 titluri de campion al Italiei.

În urmă cu două luni, Gianluigi Buffon a declarat că şi-a programat finalul carierei pentru vara lui 2023, când va avea 45 de ani.

„Am învăţat că nu există nimic sigur în viaţă. (…) În mintea mea am o limită pentru cariera mea de jucător: iunie 2023. Dar s-ar putea să mă retrag şi peste 4 luni”, a spus Buffon, într-un interviu acordat pentru The Guardian.