„În final, au pus presiune pe mine cu atâtea mingi înalte. Sunt fricit că am apărat bine, că nu am primit gol şi că am câştigat trei puncte. A fost un meci greu împotriva celor de la Torino. Dar şi noi am fost tari. Mai cinici decât ei.
Ciprian Tătăruşanu, integralist la Milan: „Este normal când nu joci mult timp să apară îndoieli”
Am marcat şi am suferit puţin. Dar am luptat şi am câştigat. Trebuie să fim concentraţi pe durata unui meci. În astfel de partide, câştigă echipa cea mai hotărâtă şi mai concentrată. Este normal când nu joci mult timp să apară îndoieli. Sper să joc mereu la acest nivel şi să ajut echipa să câştige.
Când nu eşti pus la încercare, aştepţi. Torino nu a avut ocazii în prima repriză, dar am fost concentrat până la final şi sunt fericit că nu am primit gol”, a declarat el, la Milan TV, după meciul cu Torino.
Ciprian Tătăruşanu, lăudat de italieni
Ciprian Tătărușanu (35 ani) a fost lăudat de presa din Italia după AC Milan – Torino 1-0. „A fost providențial!”, scriu italienii despre portarul român care i-a salvat pe „diavoli”.
„Tătărușanu a fost providențial pe final de meci. Primul meci fără gol primit pentru român, care nu a fost prea ocupat, dar a intervenit decisiv pentru a-i refuza golul egalizator lui Sanabria, de la mică distanță”, au scris jurnaliștii de la tuttomercatoweb.com.
AC Milan este liderul neînvins în Serie A, cu 28 de puncte, iar în urma ultimului succes s-a distanțat la trei puncte de Napoli, care are un meci în minus.
- AC Milan – Torino 1-0
- Ciprian Tătăruşanu a fost integralist
- Marele Premiu al Azerbaidjanului e live în AntenaPLAY, în perioada 24-26 septembrie
- Campionatele Europene de Box sunt live în AntenaPLAY (17-26 septembrie)
- Și-a scos banii: Mohamed Salah a îngenuncheat de unul singur campioana Galatasaray! Hat-trick de senzație
- Kevin Ciubotaru a spart gheața în Scoția! Românul dorit de FCSB a marcat în duelul cu St. Mirren
- Millwall – West Ham 2-2. Meci nebun în cea mai încrâncenată rivalitate din Anglia. Fanii gazdelor, păcăliţi de „ciocănari”
- Alex Mitriță, record stelar stabilit în China după o nouă prestație de senzație
- Decizie neaşteptată: cu 0 puncte, 0 goluri marcate şi 12 primite, antrenorul a primit prelungirea de contract!
































