La finalul meciului câştigat de Real Madrid cu 1-0, în faţa celor de la Espanyol, Zidane a avut cuvinte de laudă la adresa lui Benzema. Real Madrid este lider în La Liga, având 2 puncte peste Barcelona, cu 6 etape înainte de final.
”Cea mai importantă pentru noi este vicotira. Vreau să-mi felicit jucătorii pentru felul în care s-au dăruit în acest meci, unul extrem de dificil pentru noi. Cu privire la Karim Benzema, pot spune că este genial ceea ce face el. Karim poate face lucruri speciale, dar victoria aparţine tuturor băieţilor. Karim este un fotbalist impresionant şi ne arată asta în fiecare meci. Eu sunt de părere că mereu face ceva mai bun şi are încă o vârstă perfectă pentru fotbalul de performanţă” a spus Zinedine Zidane.
Intră aici pentru a vedea pasa lui Benzema şi golul lui Casemiro!
Spaniolii şi-au amintit de pasa lui Guti
După această reuşită, spaniolii au îndrăznit să facă o comparaţie între pasa lui Benzema şi o altă pasă istorică, pe care Guti i-o oferea chiar lui Karim, în ianuarie 2010.
Atunci, într-un meci disputat pe El Riazor, cu Deportivo, Guti se afla în poziţie de finalizare, dar prefera o pasă subtilă cu călcâiul, pe care doar francezul a înţeles-o. Aceasta este considerată una din cele mai frumoase pase decisive din istorie.
- Espanyol - Real Madrid 0-1
- Pasă de geniu a lui Karim Benzema
- Real Madrid este pe primul loc în clasament
- Marele Premiu al Azerbaidjanului e live în AntenaPLAY, în perioada 24-26 septembrie
- Campionatele Europene de Box sunt live în AntenaPLAY (17-26 septembrie)
- Coșmar pentru Manchester United! Eliminată din primul tur al Cupei Ligii Angliei chiar pe Old Trafford
- Meciul Levante-Athletic, amânat din cauza ploii torenţiale
- Rivaldinho a dat lovitura: salariul uriaș pe care fostul jucător de la Farul îl va încasa în liga secundă din Thailanda
- Federaţia din Arabia Saudită a luat măsuri după ce numele lui Diogo Jota a fost scandat pentru a tachina adversarii
- Cristiano Ronaldo, făcut praf de un fost jucător al echipei sale: „Asta a ajuns să facă. E doar începutul”

































