Până la pauză a fost un joc de uzură, în care au lipsit şansele importante de a marca. Imediat după pauză, Vincius a reuşit să obţină un penalty, după o intervenţie a lui Llorente. În minutul 50, Sergio Ramosa marcat fără emoţii şi a dus-o pe Real în avantaj.
Real Madrid a egalat-o la puncte pe Barcelona
Gazdele nu au cedat şi au reuşit să trimită mingea în poarta lui Courtois. Asistentul a ridicat fanionul, iar golul lui Januzaj nu a fost validat. Galacticilor le-a trecut glonţul pe la ureche şi s-au grăbit să rezolve meciul.
Două minute mai târziu, Karim Benzema a făcut 2-0, însă jucătorii lui Sociedad s-au revoltat. Au cerut henţ la preluarea lui Benzema, dar arbitrul nu a fost de aceeaşi părere după ce a primit ajutor şi din partea sistemului VAR.
Bascii au redus din diferenţă în minutul 83, prin Mikel Merino, dar a fost prea târziu pentru a mai spera la ceva. Real Madrid a s-a impus cu 2-1 şi a egalat-o la puncte pe Barcelona. Jucătorii antrenaţi de Zinedine Zidane au avantajul meciurilor directe şi sunt favoriţi la ridicarea trofeului. Mai au 8 etape de disputat.
- Madrilenii au urcat pe primul loc în La Liga
- Sergio Ramos şi Karim Benzema au marcat golurile victoriei
- Jucătorii lui Zidane au meci miercuri, acasă, cu Mallorca
- WTT Champions Yokohoama 2026 se vede în AntenaPLAY (4-9 august)
- AC Milan - Inter, e pe 5 august, de la ora 14:05, în AntenaPLAY
- Clubul de liga a cincea a refuzat un milion de euro pentru vedeta echipei! A considerat suma prea mică
- Cristi Chivu a anunţat principalul obiectiv în meciul Inter – AC Milan (miercuri, 14:05, AntenaPLAY): „Trebuie să am grijă”
- Marc-Andre Ter Stegen a fost împrumutat! Anunţul făcut de Barcelona
- Disperare: Gianni Infantino l-a sunat pe Donald Trump pentru a-şi salva postul la FIFA! Deznodământ neaşteptat
- Rădoi a dezvăluit cea mai mare problemă după plecarea de la FCSB: „Acest lucru este greșit!” Ce a descoperit la Gaziantep


































