Închide meniul

Se cunosc 29 dintre cele 32 de echipe calificate la Campionatul Mondial din Qatar. Cum arată urnele în acest moment

Iulian Focșăneanu Publicat: 31 martie 2022, 10:09

Comentarii
Se cunosc 29 dintre cele 32 de echipe calificate la Campionatul Mondial din Qatar. Cum arată urnele în acest moment

Campionatul Mondial din Qatar / Getty Images

Încă două echipe naţionale s-au calificat la Campionatul Mondial din Qatar, care va avea loc între 21 noiembrie şi 18 decembrie 2022. Totul după disputarea partidelor Mexic – El Salvador şi Costa Rica – SUA.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Canada a fost prima reprezentativă care a primit biletele pentru turneul final după ce îşi asigurase locul 1 în grupa din CONCACAF. A venit rândul celor din Mexic să sărbătorească, după victoria cu 2-0 în faţa celor din El Salvador. Şi selecţionata Statelor Unite va participa la CM, chiar dacă a pierdut cu Costa Rica. Americanii au făcut o gafă uriaşă şi sărbătoriseră înaintea meciului, chiar dacă nu erau matematic calificaţi.

Care sunt echipele calificate la Campionatul Mondial din Qatar

În condiţiile date, au mai rămas de aflat numai trei echipe care vor participa la turneul final. Peru va juca un meci decisiv cu Emiratele Arabe Unite sau Australia, în timp ce Noua Zeelandă are de disputat un baraj cu Costa Rica. Situaţia este neclară din cauza războiului. Ucraina nu a putut juca meciul cu Scoţia, amânat de FIFA pentru moment. Câştigătoarea acestui duel va juca finala barajului cu Ţara Galilor.

Din Africa, au obţinut calificarea Camerun, Ghana, Maroc, Senegal şi Tunisia. Din America de Sud, sunt sigure de participare Brazilia, Argentina, Uruguay şi Ecuador. Din America de Nord, Centrală şi Caraibe, numai Canada a obţinut deocamdată biletele. Per total, 32 de echipe vor participa la turneul final.

Din Asia vor juca Qatar (ţara gazdă), Iran, Coreea de Sud, Japonia şi Arabia Saudită. Europa va trimite cele mai multe echipe, 13, dintre care sunt cunoscute 12: Danemarca, Germania, Franţa, Belgia, Croaţia, Spania, Serbia, Anglia, Elveţia, Olanda, Portugalia şi Polonia.

Reclamă
Reclamă

Cele 29 de echipe calificate la CM 2022: Qatar, Germania, Danemarca, Brazilia, Franța, Belgia, Croația, Spania, Serbia, Anglia, Elveția, Olanda, Argentina, Iran, Coreea de Sud, Japonia, Arabia Saudită, Ecuador, Uruguay, Ghana, Senegal, Portugalia, Polonia, Maroc, Tunisia, Camerun, Canada, Mexic și SUA.

Cum arată urnele pentru Campionatul Mondial 2022

Urna 1

  • Qatar
  • Belgia
  • Brazilia
  • Franța
  • Argentina
  • Anglia
  • Spania
  • Portugalia

Urna 2

Reclamă
  • Danemarca
  • Olanda
  • Germania
  • Mexic
  • SUA
  • Elveția
  • Croația
  • Uruguay

Urna 3

  • Senegal
  • Iran
  • Japonia
  • Maroc
  • Serbia
  • Polonia
  • Coreea de Sud
  • Tunisia

Urna 4

  • Canada
  • Asia-Conmebol play-off (Emiratele Arabe Unite/Australia – Peru)
  • Oceania-Concacaf play-off (Noua Zeelandă – Costa Rica)
  • Europa play-off (Țara Galilor – Scoția/Ucraina)
  • Arabia Saudită
  • Ecuador
  • Ghana
  • Camerun

Se vor forma 8 grupe a câte 4 echipe la Cupa Mondială din Qatar. Tragerea la sorți va avea loc pe 1 aprilie și va putea fi urmărită în format LIVE TEXT pe www.as.ro.

Cristiano Ronaldo, „talismanul norocos” al lusitanilor

Cristiano Ronaldo a oferit un assist în Portugalia – Macedonia de Nord 2-0, iar lusitanii s-au calificat la Campionatul Mondial. Bruno Fernandes, starul lui Manchester United, a fost eroul lui Fernando Santos cu o „dublă”. După ce a obţinut biletele pentru Qatar, superstarul portughez a atins o performanţă uriaşă şi l-a egalat pe Lionel Messi la un nou capitol.

Portugalia s-a calificat pentru al cincilea Campionat Mondial consecutiv. Toate au venit cu Ronaldo, „talismanul norocos”. Înainte ca vedeta lui Manchester United să debuteze la naţională, lusitanii se calificaseră la doar 3 turnee finale din 17 posibile.

Începând cu EURO 2004, CR7 a ajuns la toate turneele finale: CM 2006, EURO 2008, CM 2010, EURO 2012, CM 2014, EURO 2016, unde a şi câştigat trofeul, Cupa Confederaţilor 2017, CM 2018, Liga Naţiunilor 2019, EURO 2020 şi CM 2022.

Cristiano Ronaldo va juca la al cincilea Campionat Mondial. Portughezul este al patrulea fotbalist care reuşeşte această performanţă, capitol la care l-a egalat pe rivalul Lionel Messi.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Reușește FCSB să se califice în play-off?
Loading ... Loading ...
Citește și:
23:17
LIVE SCOREReal Madrid – Manchester City 1-2. Haaland întoarce scorul din penalty. Vlad Dragomir, aproape de un gol superb
23:14
Au greșit competiția! Meciul din Champions League la care s-a auzit imnul Europa League înainte de start
23:14
Erling Haaland, record uriaș după ce a marcat în Real Madrid – Manchester City. Cifre fabuloase pentru starul lui Guardiola
22:31
Jurnaliștii maghiari jubilează după ce FCSB a pierdut cu Puskas Akademia în Youth League: “O luptă eroică”
21:58
Antrenorul Spartei Praga, “în gardă” înainte de partida cu Univ. Craiova: “Ne-am uitat la meciul cu Mainz”
21:49
Dan Șucu a dat cărțile pe față despre momentul în care l-a dorit pe Cristi Chivu la Rapid: „Speram să-l aduc”
1 Dorinel Munteanu a revenit în Liga 1! „Neamțul” a semnat pe un an și jumătate 2 Universitatea Craiova, ofertă de “multe, multe milioane de euro” pentru un jucător. Rotaru a dat răspunsul pe loc 3 Dezastru la un club de tradiție din România! Jucătorii refuză să facă deplasarea 4 Președintele FRH a făcut anunțul! Cine va fi selecționerul României la EURO 2026 5 „Românism” în Belgia! Claudiu Florică își bagă fiul titular și concediază antrenorul după o victorie: „Circ și nepotism” 6 Gigi Becali a confirmat transferul lui Kevin Ciubotaru la FCSB. Suma plătită pentru jucătorul dorit și de Rapid
Citește și