„Este în creştere. Este clar că pentru un portar e dificil să nu joace. Antonio Mirante este putin în urmă cu condiţia sa, dar Tătăruşanu are încrederea noastră şi nu există nicio îndoială în legătură cu prezenta lui în poartă”, a spus Pioli, într-o conferinţă de presă, potrivit presei italiene.
După o lungă perioadă în care a fost doar rezervă, Tătăruşanu a devenit titular pentru că Maignan s-a accidentat şi va lipsi peste două luni.
Fanii nu îl consideră pe Ciprian Tătăruşanu varianta ideală pentru AC Milan
AC Milan nu a rămas numai în baza românului şi a transferat de curând un alt portar, pe Antonio Mirante, de 38 de ani, fost la AS Roma şi liber de contract.
Deşi echipa italiană nu a avut probleme până acum cu Tătăruşanu în poartă în ultimele trei meciuri (două victorii în campionat şi o înfrângere, 0-1, în Liga Campionilor, cu Porto), fanii nu sunt mulţumiţi de prestaţia lui şi îl consideră nesigur după cele patru goluri primite până acum în Serie A.
Zlatan Ibrahimovic a încurcat porțile și i-a dat gol lui Ciprian Tătărușanu
Milan a câștigat cu 4-2 la Bologna și își continuă parcursul aproape perfect în Serie A. Faza serii i-a avut în prim plan pe vedeta Zlatan Ibrahimovic și românul Ciprian Tătărușanu.
Zlatan a vrut să respingă balonul, dar execuția lui s-a dus spre propria poartă, învingândul chiar și pe Ciprian Tătărușanu. A fost prima dată în imensa sa carieră când suedezul își dă un autogol.
Din fericire pentru Milan, autogolul lui Zlatan nu i-a împiedicat pe rossoneri să plece cu toate punctele de la Bologna. Ibrahimovic și-a luat revanșa pe finalul meciului, când a marcat și în poarta adversarilor.
- Ciprian Tătăruşanu a ajuns titular la AC Milan
- Milan l-a transferat pe Antonio Mirante după accidentarea lui Mike Maignan
- WTT Champions Yokohama 2026 se vede în AntenaPLAY (4-9 august)
- Juventus - Inter e pe 8 august, de la ora 14:00, în AntenaPLAY
- Barcelona a făcut prima ofertă oficială pentru Rodri! Man City a răspuns imediat
- Argentina îl susține în continuare pe Gianni Infantino! Comunicatul vicecampionilor mondiali
- Ce au făcut Elias Charalambous şi Mihai Pintilii la meciul de debut
- Ferran Torres a luat decizia finală! Ce le-a transmis celor de la PSG și Barcelona
- Fotbalist de doar 27 de ani, agresat mortal! S-a opus unei tentative de jaf


































