Surpriză de proporţii în Italia! Andrea Pirlo este noul antrenor al lui Juventus

De Gal Dorin
Publicat: 8.08.2020, 18:04

DPA Images / Roland Weihrauch

Andrea Pirlo

Rapiditatea cu care a fost luată decizia este cu atât mai surprinzătoare cu cât pe lista campioanei Italiei erau vehiculate nume precum Zidane, Inzaghi, Allegri şi Pochettino.

Reclamă

Conform presei din Peninsulă, Pirlo ar urma să fie prezentat oficial în următoarele ore.

Reclamă

Andrea Pirlo, de la mare jucător la antrenor

Chiar dacă este unul dintre cei mai emblematici fotbalişti din istorie fotbalului italian, Andrea Pirlo şi-a început cariera de antrenor în urmă cu mai puţin de două săptămâni.

Pe data de 30 iulie era numit în funcţia de antrenor principal al echipei U23 a lui Juventus, care evoluează în momentul de faţă în Serie C.

Cine este Andrea Pirlo?

Fostul mare mijlocaş care a adunat 116 selecţii în „Squadra Azzurra” a obţinut licenta Pro la Coverciano şi a fost dorit insistent de preşedintele lui Juve, Andrea Agnelli, acest având convigerea că poate fi un model de succes precum Pep Guardiola la Barcelona sau Zinedine Zidane la Real Madrid.

Andrea Pirlo a şi evoluat pentru Juventus între 2011 şi 2015, retrăgându-se din fotbal după alte trei sezoane la New York City FC, clubul unde evoluează în momentul de faţă Alex Mitriţă.

Ca jucător, Pirlo a reuşit să câştige patru titluri de campion cu „Bătrâna Doamnă”, jucând şi finala Uefa Champions League în sezonul 2014-2015.
 

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
17:41

Carlo Ancelotti, anunț despre viitorul său la Real Madrid! Când va lua o decizie

17:30

VIDEOCalificările Marelui Premiu al Arabiei Saudite LIVE VIDEO (19:45, Antena 3 CNN și AntenaPLAY)

17:25

VideoUn nou episod din „It must be the water”. Probleme cu apa pentru Isack Hadjar în Arabia Saudită

17:18

România U18 a încheiat cu victorie Campionatul Mondial de hochei pe gheață pentru juniori

17:17

„Face o treabă excelentă!” Zeljko Kopic, laude pentru Mirel Rădoi înainte de Dinamo – Universitatea Craiova

16:53

Farul – Hermannstadt 1-1. Gică Hagi nu a scăpat de emoții! „Marinarii”, cu 2 puncte peste locurile de baraj

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 Răzvan Lucescu semnează cu noua echipă! Anunţul momentului despre antrenorul româns 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 6 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors