Ține la superstiții! Lionel Messi și-a tatuat mingea de la Campionatul Mondial din Qatar. „Uite, filmează aici!”
Lionel Messi va participa cu Argentina la Campionatul Mondial din 2022. Starul ajuns la 34 de ani visează să ridice trofeul deasupra capului. Căpitanul „Pumelor” și-a tatuat mingea oficială cu care se vor disputa meciurile de la turneul final din Qatar.
Lionel Messi și-a imortalizat tatuajul care speră să-i poarte noroc la Cupa Mondială din Qatar pe rețelele de socializare. „Uite, filmează aici!”, a scris starul Argentinei.
Lionel Messi și-a tatuat mingea de la Campionatul Mondial din Qatar
¡HOOOLA, CAPITÁN! 🇦🇷💙 pic.twitter.com/CHkSSObrSc
— TyC Sports (@TyCSports) April 1, 2022
Lionel Messi e căpitanul Argentinei și omul în care fanii „Pumelor” își pun speranțele că poate să aducă prima Cupă Mondială după 36 de ani. Ultimul căpitan care a triumfat cu Argentina la Mondial a fost Diego Maradona, la ediția din Mexic 1986.
Messi a mai participat cu Argentina și la Mondialele din 2006, 2010, 2014 și 2018. Leo și-a dus echipa națională într-o singură finală, în 2014, pierdută însă în fața Germaniei, scor 0-1.
La precedentul Mondial, Argentina a fost eliminată în optimi de Franța. Messi a înscris un singur gol în acel turneu final.
Ce a spus Messi despre retragerea de la națională
Lionel Messi a pus umărul la victoria răsunătoare obținută de Argentina în meciul cu Venezuela, scor 3-0, din preliminariile Cupei Mondiale. La final, căpitanul “pumelor” a lăsat de înțeles că se va retrage de la națională după turneul final din Qatar.
Messi a marcat ultimul gol al partidei și și-a condus echipa către un succes superb. La finalul duelului de pe legendarul stadion “La Bombonera”, talismanul “pumelor” a oferit o declarație care lasă de înțeles că se va retrage de la națională după Mondialul din Qatar.
“Mă pot gândi numai la ce urmează, la meciul cu Ecuador (n.r. – ultimul meci din preliminarii). După Cupa Mondială, va trebui să regândesc anumite lucruri”, a spus Lionel Messi, citat de cotidianul Marca.
Întregul stadion s-a ridicat în picioare și l-a aclamat pe Messi, care va rămâne în istoria fotbalului argentinian și mondial, așa cum a făcut-o și legendarul Diego Maradona.