Echipa cehă MFK Karvina a fost declarată ineligibilă să participe în Liga Europa UEFA 2026-27 din cauza implicării în aranjarea meciurilor, a anunţat joi UEFA.
Comisia de Apel a UEFA a decis că gruparea Karvina nu îndeplineşte criteriile de admitere, invocând implicarea directă sau indirectă a clubului în activităţi menite să aranjeze sau să influenţeze rezultatul meciurilor la nivel naţional.
Decizia a determinat o reorganizare a locurilor de calificare în competiţiile europene pentru cluburile din cadrul Federaţiei Cehe de Fotbal (FACR).
Viktoria Plzen va ocupa locul din barajul Ligii Europa rezervat iniţial echipei Karvina, care se calificase în calitate de câştigătoare a cupei naţionale.
Hradec Kralove va ocupa locul iniţial al echipei Plzen în runda a doua de calificare a Ligii Europa.
Jablonec va intra în turul doi preliminar al Conference League, ocupând locul lăsat liber de Hradec Kralove.
Comisia de etică a FACR a exclus-o pe Karvina din competiţiile de vârf ale fotbalului ceh în luna iunie.
- Santi Cazorla și-a anunțat retragerea din fotbal: „Unele povești nu se termină niciodată, continuă pentru totdeauna”
- Tragedie în fotbal. Fotbalistul a fost ucis: “Se căsătorise în urmă cu doar cinci luni”
- Henrikh Mkhitaryan şi-a prelungit contractul cu Inter Milano
- Darius Olaru, debut în forță la Union SG. Ce a reușit fostul căpitan de la FCSB, la primul meci bifat pentru noua echipă
- Caz șocant în Italia: Un star antrenat de Cristi Chivu, chemat în instanță după o presupusă relație cu o minoră































