Valentin Mihăilă, lăudat de italieni după retrogradarea Parmei: „Lumina din întuneric” Unde va juca internaţionalul român în următorul sezon

Dragoș Vasile Publicat: 26 mai 2021, 18:19

Comentarii
Valentin Mihăilă, lăudat de italieni după retrogradarea Parmei: „Lumina din întuneric Unde va juca internaţionalul român în următorul sezon

Valentin Mihăilă a înscris 2 goluri în tricoul Parmei

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Valentin Mihăilă, lăudat de italieni după retrogradarea Parmei. Internaţionalul român a avut prestaţii foarte bune, iar presa locală a amintit de sezonul acestuia în Serie A.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Valentin Mihăilă, lăudat de italieni: „Cu siguranţă a fost cel mai bun la mijlocul stagiunii”

„Lumina din întuneric, talentul de la Parma e românesc” se intitulează articolul pe care italienii i l-au dedicat lui Mihăilă. Pentru sezonul recent încheiat, internaţionalul român a fost recompensat cu nota 6.23.

„Valentin Mihăilă este una dintre rarele note fericite din acest sezon. E evident că accidentarea sa a afectat echipa atunci când situația era deja disperată sau aproape disperată: o problemă fizică pe care o avea deja de la achiziție l-a obligat să stea pe bancă mult timp la începutul campionatului. De asemenea, o altă accidentare l-a scos din joc pe finalul sezonului.

La mijlocul stagiunii, cu siguranță a fost cel mai bun dintre ducali în ceea ce privește performanța, chiar dacă paradoxal momentul său de vârf coincide cu sosirea lui D’Aversa și cu sfârșitul speranțelor de a rămâne în Serie A”, au scris italienii de la ParmaLive.

Cotat la 8.5 milioane pe site-urile de specialitate, Mihăilă a bifat 16 prezențe în Serie A și una în Cupa Italiei. Românul are, în total, 4 goluri și 2 assist-uri.

Reclamă
Reclamă
profimediaimages.ro

Valentin Mihăilă şi-a decis viitorul după retrogradarea Parmei

Valentin Mihăilă şi-a decis viitorul după retrogradarei Parmei. Internaţionalul român şi-ar dori să evolueze în Serie A, însă anunţă că sunt şanse mari să se lupte pentru promovare.

„S-a acumulat oboseală după meciurile naţionalei. Habar n-am de oferte, habar n-am ce se va întâmpla. Normal, am contract cu Parma şi vom juca în Serie B (n.r. el şi Dennis Man). Trebuie să promovăm. Trebuie să ne facem datoria. Ne-am dori să continuăm în Serie A, dar trebuie să continuăm în Serie B.

Am jucat, am marcat, am debutat la naţională. Deci s-au întâmplat nişte lucruri mari. Lucrurile au mers mult mai bine după ce a venit şi Dennis Man. Dacă eşti talentat la fotbal, începi să vorbeşti cu ei despre meciuri. În vestiar ne spuneau că toţi am intrat în asta şi trebuie s-o scoatem la capăt”, a declarat Valentin Mihăilă.

Reclamă

Sezon dezastruos pentru Parma

Parma a retrogradat matematic din Serie A, la capătul unui sezon dezastruos. Echipa lui Man și Mihăilă a reușit doar 3 victorii stagionale, mai puține decât oricare altă echipă. Antrenorul D’Aversa a preluat echipa la începutul acestui an, însă n-a reușit să o salveze.

Peste 20 de milioane de euro a plătit Parma pentru Dennis Man și Valentin Mihăilă. Cei doi n-au nicio clauză în contract care să le permită să plece odată ce echipa a retrogradat.

Parma reușise să revină în 2018 pe prima scenă a fotbalului italian după ce, în 2015, a fost retrogradată în Serie D. Echipa s-a confruntat cu grave probleme financiare.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cine va câştiga titlul în La Liga?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
23:56 18 aug.

Răzvan Marin și AEK Atena, remiză fără goluri pe terenul lui Levski! Spectacol la Zagreb. Toate rezultatele din play-off-ul UCL

23:22 18 aug.

Decizia luată de FCSB, după răbufnirea lui Octavian Popescu. Anunţul lui Mihai Stoica: „S-a alintat”

22:55 18 aug.

„Sunt mari şanse să se joace acolo”. Ultimele detalii despre stadionul pe care se va disputa derby-ul Dinamo – FCSB

22:34 18 aug.

Jamal Musiala, prima reacție după ce s-a prăbușit, din nou, pe teren: „A devenit o parte din viața mea”

22:11 18 aug.

Rodri, „săgeţi” către Real Madrid. Motivul pentru care a ales să se transfere la Barcelona: „Prima opţiune”

21:45 18 aug.

Adrian Mutu l-a pus la zid pe Octavian Popescu: „Mare fotbalist, dar nu-l ajută mintea! Trebuie luat de urechi”

1 Ce lovitură! Un atacant cu 11 goluri în 10 meciuri vine în Liga 1 2 Singurul jucător criticat de Gigi Becali după victoria dramatică a FCSB-ului: „Vrea să fie şmecher” 3 Jamal Musiala a leșinat din nou! Clipe de coșmar în decurs de câteva zile pentru starul lui Bayern Munchen 4 Foto„Am divorțat de cea mai frumoasă femeie de pe planetă!” Adevărul a ieșit la iveală abia acum! 5 E gata! Ioan Varga renunță la CFR Cluj și a anunțat numele noului președinte: „Mi-a ajuns și m-am săturat!” 6 Mourinho s-a decis: cei 4 jucători „de neatins” de la Real Madrid
Citește și