Federaţia Germană de Fotbal a anunţat, vineri, că fotbalistul echipei VfB Stuttgart, Silas Katompa Mvumpa, care a jucat mult timp sub numele de Silas Wamangituka, a fost suspendat trei luni, informează news.ro.
Silas Katompa Mvumpa, suspendat trei luni pentru că a jucat sub identitate falsă
Suspendarea lui este în vigoare până la 11 septembrie. El a primit şi o amendă de 30.000 de euro pentru folosirea de identitate falsă.
Congolezul Silas Wamangituka, care a marcat 11 goluri în sezonul recent încheiat al primei ligi germane cu VfB Stuttgart, a jucat sub o identitate falsă, fiind manipulat de fostul său agent, au anunţat clubul şi jucătorul.
Cetăţean al RD Congo, atacantul care a trecut prin Belgia, unde a dat un test la Anderlecht în 2017, apoi pe la Paris FC (liga a doua franceză) se numeşte de fapt Silas Katompa Mvumpa. S-a născut în octombrie 1998 şi nu în 1999, aşa cum indică actele sale false.
„Motivele (pentru această manipulare) nu sunt legate de dreptul lui de şedere”, a precizat VfB Stuttgart, care a anunţat că vrea să-şi apere pe deplin jucătorul, care a fost „victima unui complot”.
Mvumpa: „Să fac publică povestea mea a fost un pas dificil pentru mine”
Potrivit clubului german, fostul agent al jucătorului îl plasase practic sub tutela sa, confiscându-i actele şi administrându-i banii. Schimbarea identităţii a avut drept scop să-l facă vulnerabil pentru şantaj şi să-l ţină departe de anumite contacte din Congo.
După ce s-a despărţit recent de agent, tânărul recrutat în 2019 de Stuttgart a decis să admită totul de unul singur.
„Am trăit în ultimii ani într-o angoasă permanentă şi am fost foarte îngrijorat de familia mea din Congo”, a explicat el, dezvăluind situaţia sa.
„Să fac publică povestea mea a fost un pas dificil pentru mine”, a dăugat el.
După sezonul său de succes din Bundesliga, valoarea de piaţă a extremei de 22 de ani a explodat. Acum este estimat la 25 de milioane de euro, ceea ce îl face potenţial cel mai scump jucător al clubului.
- Caz incredibil în Budesliga
- Mvumpa a jucat cu acte false
- Marele Premiu al Spaniei e live în AntenaPLAY, în perioada 11-13 septembrie
- WTT Champions Macao 2026 e live în AntenaPLAY, în perioada 8-13 septembrie
- Lautaro Martinez şi-a ales favoritul pentru Balonul de Aur 2026: „E cel mai bun din lume”
- Octavian Popescu a avut mai multe oferte din Grecia: „Aşa s-a deturnat”. Cât de real a fost interesul lui Şumudică
- „Sper să revin la naţională!” Octavian Popescu a plecat la Levadiakos: „Ce restart? Mi-am dat restart!”
- Ianis Hagi, printre cei mai buni în Alanyaspor – Goztepe! Nota primită după ce a oferit un assist și a încasat un „galben”
- Răzvan Lucescu a dat lovitura: fotbalistul cu 330 de meciuri la Inter semnează

































