Edinson Cavani, super-gol la Manchester United. Faza a plecat din degajarea lui David De Gea, care a trimis spre Bruno Fernandes. Magicianul portughez al „Diavolilor” a încercat o deviere cu căcâiul, dar mingea a ajuns direct la Cavani.
Edinson Cavani, super-gol la Manchester United
Cavani l-a văzut ieșit pe portarul advers și n-a stat pe gânduri. Uruguayanul a șutat de la 40 metri, iar mingea s-a oprit aproape de vinclu! Sir Alex Ferguson, prezent în tribunele de pe Old Trafford, a privit uluit.
CLICK AICI SĂ VEZI GOLUL LUI EDINSON CAVANI
Edinson Cavani really just scored from there 😳 pic.twitter.com/bzMX18sRKr
— Goal (@goal) May 18, 2021
A fost al 16-lea gol din toate competițiile pentru Cavani în acest sezon. Atacantul uruguayan are în cont și 6 assist-uri, fiind unul dintre cei mai buni oameni de la Manchester United.
De altfel, Edinson Cavani este doar al treilea jucător de peste 33 de ani din istoria lui United care reușește să ajungă la 10 goluri într-un sezon de Premier League. Precedenții doi sunt Teddy Sheringham și Zlatan Ibrahimovic.
10 – Edinson Cavani is only the third Man Utd player to reach 10+ goals in a single Premier League season while aged 33 or over at the start of that campaign, after Teddy Sheringham in 2000-01 and Zlatan Ibrahimovic in 2016-17. Lobbed. pic.twitter.com/955TLEVWAw
— OptaJoe (@OptaJoe) May 18, 2021
Edinson Cavani și-a prelungit contractul cu Manchester United
Cavani a ajuns la Manchester United în toamna anului trecut, liber de contract. Chiar dacă mutarea a fost privită cu scepticism de fanii „diavolilor”, atacantul de 34 de ani a demonstrat de ce este supranumit „El Matador”.
Edinson Cavani nu a stat pe gânduri şi a acceptat să îşi prelungească înţelegerea pentru încă un sezon, anunţă cunoscutul jurnalist Fabrizio Romano. Motivele principale sunt atât faptul că United va evolua în UEFA Champions League sezonul următor, dar şi parcursul european din acest sezon, unde gruparea lui Ole Gunnar Solskjaer a ajuns în finala Europa League.
- Edinson Cavani a deschis scorul în Manchester United – Fulham
- Uuguayanul a înscris aproape de la jumătatea terenului
- Marele Premiu al Azerbaidjanului e live în AntenaPLAY, în perioada 24-26 septembrie
- Campionatele Europene de Box sunt live în AntenaPLAY (17-26 septembrie)
- Rivaldinho a dat lovitura: salariul uriaș pe care fostul jucător de la Farul îl va încasa în liga secundă din Thailanda
- Federaţia din Arabia Saudită a luat măsuri după ce numele lui Diogo Jota a fost scandat pentru a tachina adversarii
- Cristiano Ronaldo, făcut praf de un fost jucător al echipei sale: „Asta a ajuns să facă. E doar începutul”
- Nici Lamine Yamal, nici Kylian Mbappe! Cine este marele favorit la câștigarea Balonului de Aur și ce șanse are Messi
- Lionel Messi, convocat pentru un ultim dans cu naționala Argentinei! Când este programat meciul de adio

































