Adrian Ilie, revenire spectaculoasă în Liga 1. Ce club preia ”Cobra”

Antena Sport Publicat: 2 decembrie 2021, 8:51

Comentarii
Adrian Ilie, revenire spectaculoasă în Liga 1. Ce club preia ”Cobra”

Getty

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Conform prosport.ro, Adrian Ilie va avea mână liberă la Clinceni, dar și un obiectiv ce la prima vedere pare imposibil, salvarea de la retrogradare. Primul pas a fost făcut, din punctul lui de vedere: Flavius Stoican îl va înlocui pe Ionuț Chirilă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Prima misiune pe care o are Adi Ilie este să îl convingă pe Chirilă să plece fără mari pretenții financiare. În acest moment, aceste cere banii până la finalul contractului întins pe doi ani. El câștigă lunar 7000 de euro.

Adrian Ilie s-a făcut agent de jucători

În ultima perioadă, Adrian Ilie a fost implicat constant în fotbal, el fiind agent de jucători. Din păcate, el lucrează puțin în fotbalul românesc.

”Sunt implicat în impresariat, lucrez mai puțin în România, mai mult în străinătate. L-am dus, de exemplu, pe Derlis Gonzalez la Dinamo Kiev, de la FC Basel, transfer de zece milioane de euro.

Eu n-am luat bani de la jucător, doar de la clubul la care l-am dus, în jur de cinci la sută. El avea un alt impresar, dar cred că el îi lua din contractul fotbalistului. Eu am fost mereu cu Giovanni și niciodată nu mi-a luat bani din contractul meu”, spunea recent ”Cobra”, pentru gsp.ro.

Reclamă
Reclamă

Adrian Ilie, 6 trofee câştigate alături de Steaua

Adrian Ilie a câştigat şase trofee alături de Steaua, trei titluri în Liga 1, o Cupă a României şi două Supercupe ale României. El a fost jucătorul roş-albaştrilor în perioada 1993-1996.

După Steaua, Ilie, considerat unul dintre cei mai talentaţi atancanţi români, a mai trecut pe la Galatasaray, Valencia, Alaves, Beşiktaş şi Zurich. Pentru naţionala României, Cobra a marcat 13 goluri în 55 de selecţii.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă

Va ajunge Dan Petrescu antrenorul FCSB în era "Gigi Becali"?
Loading ... Loading ...
Citește și:
0:00 15 sept.

Denis Drăguş şi-a anunţat obiectivul la FCSB, după ce a debutat la echipa patronată de Gigi Becali!

23:50

„Meciul cu Craiova e decisiv?” Răspunsul lui Marius Baciu, după ce Gigi Becali i-a dat ultimatum la FCSB!

23:36

Inter 5-3 Udinese. Nebunie pe Meazza: echipa lui Chivu s-a dezlănțuit după 0-2 în minutul 16

23:34

Karlo Muhar, prima reacţie după ce a debutat la FCSB, în remiza cu Petrolul: „Puteam juca mai mult”

23:32

MM Stoica nu poate înțelege cum FCSB n-a câștigat cu Petrolul: „M-am uitat și la celebrul xG… puține echipe reușesc asta”

23:22

Gigi Becali a dat verdictul despre Denis Drăguş, după ce atacantul a debutat la FCSB!

1 Barcelona, ofertă monstruoasă pentru Julian Alvarez: 80.000.000 de euro şi un campion mondial 2 Ofertă de 15.000.000 de euro pentru Louis Munteanu! 3 Gata cu egalurile: penalty-uri după 90 de minute, echipa câștigătoare primește un punct în plus! Unde se va aplica noua regulă 4 Gigi Becali a distrus un jucător după egalul cu Petrolul: „Joacă la alibi! Nu poți așa!” Ce spune despre noile achiziții 5 FCSB – Petrolul 2-2. Meci „nebun” pe Arena Naţională, cu răsturnări de situaţie! Korenica, primul gol la roş-albaştri 6 Lovitură pentru Octavian Popescu în Grecia. Veste proastă după plecarea de la FCSB
Citește și