Profimedia
Ajuns prima dată la Rangers în ianuarie 2020, Ianis Hagi impresiona prin calitățile sale tehnice, dar abilitățile fizice îl trăgeau în jos.
Ianis Hagi s-a transformat într-o “bestie”
“Prințul” a pus piciorul în prag și a decis să schimbe lucrurile. La un an și jumătate de când a aterizat în Scoția, Ianis Hagi e un pachet de mușchi.
“Doar în sezonul trecut am pus vreo 6 kilograme de masă musculară!”, a spus vedeta lui Rangers, potrivit telekomsport.ro.
Ianis Hagi a fost decisiv în ultimul meci de la Rangers. Fiul “Regelui” a înscris golul egalizator pentru campioana Scoției pe terenul lui Brondby, în etapa a 4-a din grupele Europa League.
15 meciuri a bifat Ianis Hagi la Rangers în acest sezon, reușind să-și treacă în cont trei goluri și trei assist-uri. Românul valorează 6,5 milioane de euro, potrivit transfermarkt.com.
Ianis Hagi, lăudat în Scoția
Ianis Hagi a fost analizat la „sânge” de Kris Boyd, care a vorbit la superlativ despre internaționalul român. Acesta spune că Ianis Hagi are o calitate incredibilă și, dacă ar fi avut o viteză, nu mai juca la o echipă ca Rangers.
„Știu că pare obraznic venind din partea mea, dar dacă playmaker-ul român avea și viteză, atunci n-ar mai fi purtat tricoul lui Rangers. Calitatea acestui jucător este incredibilă.
Capacitatea de controlare a balonului și atenția lui sunt la un alt nivel. Chiar îmi pare rău de el uneori, pentru că vede unele lucruri înaintea tuturor și unii din jurul său nu sunt la același nivel ca el”, a spus Kris Boyd pentru rangersnews.uk.
- Ianis Hagi e un adevărat pachet de mușchi
- Câtă masă musculară a acumulat vedeta lui Rangers
- Play-off-urile din NHL şi NBA sunt exclusiv în AntenaPLAY
- Campionatul Mondial de hochei e live în AntenaPLAY (15-31 mai)
- Ioan Varga, anunţ important despre viitorul CFR-ului: “Interes există!”
- Adrian Bumbescu, internat de urgenţă în spital! Care este starea fostului jucător de la Steaua şi Dinamo
- CS Dinamo tremură pentru menţinerea în Liga 2! Doar 1-1 cu Şelimbăr în turul barajului
- „Dezastru, Federația nu poate controla corupția!” Investitorul străin din România a „fugit” la 10.000 de kilometri de țară
- Inedit! Cum vor fi celebrați eroii Stelei la 40 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni cu Barcelona





























