Cornel Dinu l-a făcut praf pe Florin Talpan: „E un măscărici”
De Alex Ioniță
Publicat: 23.07.2023, 20:22
Cornel Dinu l-a făcut praf pe Florin Talpan. Fostul jucător legendar al celor de la Dinamo l-a atacat dur pe juristul Clubului Sportiv al Armatei „Steaua”, după ce FCSB nu a primit acces pe stadionul din Ghencea.
FCSB nu a fost primită pe stadionul „Steaua” pentru derby-ul cu Dinamo, câștigat de vicecampioană cu scorul de 2-1. Echipa „roș-albastră” a jucat ultimul meci în Ghencea pe 22 martie 2015. Echipa lui Gigi Becali a jucat atunci împotriva celor de la Viitorul, într-un meci în care echipa pregătită la vremea respectivă de Costel Gâlcă s-a impus cu 4-1. Pentru FCSB au marcat atunci Cristi Tănase de două ori, Raul Rusescu şi George Ţucudean.
Cornel Dinu l-a făcut praf pe Florin Talpan. Fostul jucător l-a criticat dur pe jurist
Fostul jucător al celor de la Dinamo l-a criticat dur pe Florin Talpan. Acesta este de părere că juristul și anturajul său sunt de vină pentru situația în care a ajuns clubul Steaua București, dar și stadionul „Ghencea”, arenă pe care FCSB nu a primit acces.
„El este un caz după părerea mea de o obsesie patologică, ceea ce face el acolo, nu e el de vină, e inadmisibil ca stadionul ăsta care e făcut din bani publici să nu fie folosit și de Steaua FCSB, dar e o răutate nemaipomenită.
Iți găsește locul de câțiva ani buni în cadrul organizației Armatei și în cadrul clubului Steaua, unde acest Talpan, caz de obsesie patologică, în privința palmaresului și lupta cu FCSB. Are scuză că a debutat ca ofițer de artilerie și a fost prin teatrele de operațiuni prin 1992 în primul război din Serbia, ar avea o scuză că în Irak s-a mai dat cu tunuri, artilerie, are o oarecare înclinație spre haos al comportamentului și al gândirii, e un măscărici”, a spus Cornel Dinu, pentru fanatik.ro.
Declarația lui Cornel Dinu vine în condițiile în care acesta îi dă dreptate lui Gigi Becali în conflictul cu CSA Steaua.
Gigi Becali, derapaj la adresa lui Florin Talpan
Gigi Becali, derapaj la adresa lui Florin Talpan. În plin conflict cu CSA Steaua, patronul FCSB nu a mai ţinut cont de procesul pe care îl are pe rol cu Florin Talpan şi a făcut din nou declaraţii controversate.
Gigi Becali a susţinut, totodată, că Florin Talpan i-ar fi spus, în secret, că oameni puternici, din umbră, îl împing să se lupte în instanţă cu FCSB.
„Talpan va pleca 100%. Îl susține cineva, dar va fi dat afară. Va veni unul care are bărbăție. Îl va da afară imediat sau poate să primească ordin să-i zică Ciolacu ministrului Apărării: «Ce facem? Facem circ cu Talpan? Ori suntem Guvern serios, ori ne jucăm cu Talpan. Dă-l afară și gata».
El se duce și face o analiză medicală. Îi zice că este inapt medical și că nu era în responsabilitățile mintale și nu are rost să facă pușcărie. Eu nu îl jignesc, dar așa e. Intrăm nu intrăm în Ghencea, vreau să fim oameni și să nu jignim. Până când să ne țină în loc nebunii?
Nu vreau să jignesc, săracul, e om, dar ce facem? Ăia de sus care au putere să-l dea afară pe nebun. Dacă sunteți stăpâni de nebuni sunteți nebuni și voi. Acum 100% îl dă afară”, a declarat Gigi Becali pentru sursa citată anterior.
- Cornel Dinu l-a făcut praf pe Florin Talpan
- Fostul jucător de la Dinamo l-a criticat dur pe jurist
- Panaitolikos - PAOK e duminică, de la ora 17:00, exclusiv în AntenaPLAY
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY