Dan Petrescu: ”Când e 0-0, eu nu mă supăr pe nimeni”. Cine va bate penalty-urile la CFR și câți jucători mai așteaptă ”Bursucul”

De Antena Sport
Publicat: 29.08.2020, 20:39
Actualizat: 12.05.2021, 9:37

Dan Petrescu

SportPictures / Razvan Pasarica via Hepta

Dan Petrescu are probleme la CFR

”Al doilea meci când am avut penalty și nu am reușit să marcăm. E o perioadă nefastă la penalty-uri. Toată cariera am avut problema asta. Am jucat în fața unei echipe foarte bune. 

Reclamă

Azi, nu au avut ocazii, Bălgrădean nu a avut ce să apere. Când e 0-0, eu nu mă supăr pe nimeni. Când ratezi penalty sau din doi metri ca Rondon, și eu am ratat din 2 metri. Fofana a făcut bine pe actorul azi. Jucătorii au fost motivați, cei care au intrat azi. Și-au făcut datoria”, a spus Petrescu. 

Reclamă

Ciprian Deac, două penalty-uri ratate în două meciuri consecutive

Ciprian Deac a ratat al doilea penalty în numai câteva zile. Ambele puteau cântări decisiv în obținerea obiectivelor.

”Nu vreau să mă bag peste el. I-am zis că poate era bine să nu bată. Și Burcă a vrut să ia mingea, dar el ne-a făcut campioni. Dacă el vrea, tot el va bate. Și Omrani a făcut la fel anul trecut când a ratat. Sunt supărat, dar nu pot să mă supăr pe jucători”, a continuat Petrescu.  

Pauza pentru meciurile echepei naționale vine la timpul potrivit pentru echipa obosită a lui Dan Petrescu. România va întâlni Irlanda de Nord şi Austria, pe 4, respectiv 7 septembrie.

”Avem timp să lucrăm fizic cu Debeljuh, Vojtus, Omrani. Punctul forte era pregătirea fizică. Nu am avut timp, ne-am pregătit 5 zile. Mi-e teamă, dacă nu ai o bază, te poți rupe. Așa au pățit Camora, Perreira cu Dinamo. Mai vin unul, maximum doi jucători. Și cu ce avem acum ne putem descurca. Trebuie să luăm din nou campionatul”, a încheiat Dan Petrescu.  

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
22:16

Înfrângere incredibilă încasată de Gabriela Ruse! Jucătoarea noastră, eliminată de locul 625 WTA la Madrid

21:48

LIVE TEXTDinamo – Universitatea Craiova 0-1. Oltenii au lovit bara! Baiaram a deschis scorul

21:25

VideoJurnal AntenaSport | Fratele lui Radu Drăguşin face senzaţie în bucătărie

21:22

VideoJurnal AntenaSport | Gabriela Ruse a sărbătorit Paștele departe de familie

21:22

VideoJurnal AntenaSport | E foame mare de trofee la FCSB

21:18

VideoJurnal AntenaSport | Legendele, val de laude pentru români

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s 5 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 6 FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paştes