Dinamo, achiziţii pe bandă rulantă! Un nou atacant a semnat cu câinii. E pregătit să o bată pe FCSB
De Gabriel Zamfirescu
Publicat: 7.09.2021, 15:02
Dinamo şi-a mai luat un atacant
Dinamo se blindează înaintea derby-ului cu FCSB. După ce a ratat împrumutul atacantului italian Pietro Iemmello, 29 de ani, de la Frosinone, Dinamo s-a orientat rapid și a reactivat pista Cătălin Țiră. Atacantul care se antrena cu Dinamo din august a ajuns la un acord cu formația alb-roșie, anunţă fanatik.ro.
Țîră este așteptat în această după amiază la antrenamentul condus de Dario Bonetti, alături de nou-veniții Cătălin Itu, Mirko Ivanovski și Plamen Iliev.
Cătălin Ţîră, un atacant inconstant
Cătălin Țîră are un CV bogat, dar nu a reuşit până acum să se impună la nicio echipă unde a jucat. Crescut la juniorii lui Dinamo, și-a continuat junioratul în Italia, la Udinese și Lazio, înainte de a evolua la seniori pentru olandezii de la ADO Den Haag. Apoi, s-a întors în România, unde a jucat pentru FC Brașov, Concordia, Rapid, FC Voluntari. Ultima dată a fost evoluat la Suduva, în Lituania, echipă la care a rezistat doar 6 luni. În acea perioadă a prins 6 meciuri, fără să marcheze vreun gol.
Dinamo, achiziţii pe bandă rulantă
Dinamo a înregimentat jucători pe bandă rulantă în ultimele zile. Cătălin Ţîră e al optulea transfer după Nica, R. Popa, C. Matei, Torje, Ivanovski, Itu și Iliev.
- Dinamo s-a înţeles cu Cătălin Ţîră
- Este al 8-lea transfer al câinilor în ultimele zile
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY