Dinamo s-a vândut! Ionuţ Negoiţă şi investitorii spanioli au bătut palma! Anunţul momentului în fotbalul românesc

De Silviu Corneanu
Publicat: 13.08.2020, 14:46
Actualizat: 12.05.2021, 10:11

dinamo

SportPictures / Razvan Pasarica/SPORT PICTURES via Hepta

Jucătorii de la Dinamo într-un meci din Liga 1

UPDATE: Dinamo s-a vândut! Conform unor informaţii, Ionuţ Negoiţă şi investitorii spanioli au semnat actele. 

Reclamă

Din informaţiile AntenaSport, tranzacţia se va face. Negocierile sunt foarte avansate, mai fiind de pus la punct doar câteva detalii. Negoiţă şi spaniolii finalizează discuţiile chiar în aceste momente, la hotelul actualului finanţator.

Reclamă

Spaniolii vor să preia clubul, dar fanii din DDB sunt supăraţi pentru faptul că nu au participat la negocieri.

O parte din comunicatul remis de fanii DDB

1. Confirmăm faptul că spaniolii care duc tratative pentru preluarea clubului se află astăzi la București.

2. Reprezentanții suporterilor nu au fost invitați la discuții în această ocazie, la fel cum nu au fost invitați nici cu ocazia vizitei precedente.

3. Din partea noastră li s-a transmis în repetate rânduri, pe toate căile, începând de acum două luni, pe toate căile că ne dorim să îi cunoaștem și să avem un dialog.

4. Între ProgramDDB și FC Dinamo 1948 a fost semnat un memorandum prin care clubul își asumă obligația de a nu negocia cu terți, fără ca boardul DDB să fie informat.

Nu am activat clauzele acestui memorandum, pentru a nu bloca discuțiile cu alți investitori, care pot fi o soluție benefică pentru Dinamo.

Dar dorim să fie respectat acest memorandum înainte de a se lua decizii importante pentru viitorul clubului

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
17:55

LIVE SCORESorana Cîrstea – Hailey Baptiste se joacă ACUM. Românca debutează la turneul de la Madrid

17:55

Adrian Mutu a dat verdictul în privinţa transferului lui Nicolae Stanciu la Genoa!

17:28

Damac – Al-Nassr LIVE SCORE (19:05). Stanciu și Niță, față în față cu echipa lui Cristiano Ronaldo

17:04

Anunţul lui Carlo Ancelotti despre starea de sănătate a lui Kylian Mbappe, înainte de finala Cupei!

16:43

VideoAntenaSport Update. Cele mai tari ştiri ale zilei de 22 aprilie

16:38

Giani Kiriță a răbufnit după Dinamo – Universitatea Craiova 0-2: „Nu ai cum să te prezinți așa în play-off!”

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 FotoAroganţă pe mulţi bani a lui Gigi Becali! Ce a făcut după victoria cu CFR Cluj: „Am luat-o albastră”s 3 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 4 FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paştes 5 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 6 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s