Dinamo se vinde. Spaniolii anunță au îndeplinit condițiile lui Negoiță: ”Virăm 10 milioane euro în 30 de zile”

Antena Sport Publicat: 16 mai 2020, 11:25

Comentarii
Dinamo se vinde. Spaniolii anunță au îndeplinit condițiile lui Negoiță: ”Virăm 10 milioane euro în 30 de zile”

Ionuț Negoiță, aproape de a vinde clubul

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Spaniolii au anunțat și prima suma pe care o vor investi la Dinamo: 10 milioane de euro.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

N-a existat niciun moment un pact care să presupună virarea până luni în contul lui Dinamo a 3 milioane de euro pe post de garanții. Vom veni însă din start chiar cu 10 milioane de euro, bani și pentru bugetul aferent sezonului următor. Lucrurile sunt limpezi, am acceptat toate condițiile puse de actualul proprietar", a anunțat Toni Curea, conform gsp.ro.

Toni Curea: "Decizia e sută la sută în pixul lui Negoiță"

"Acum e momentul adevărului, dacă Negoiță dorește într-adevăr să vândă și să salveze Dinamo. Mai așteptăm un răspuns doar până luni, pentru că deja discutăm de pe la începutul lui martie, iar în prezent am satisfăcut toate solicitările patronului, am făcut eforturile necesare să ajungem la un acord. Decizia e sută la sută în pixul lui Negoiță", a mai spus Curea. 

Google News As.roPuteți urmări știrile AS.ro și pe Google News
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va ajunge Dan Petrescu antrenorul FCSB în era "Gigi Becali"?
Loading ... Loading ...
Citește și:
12:10

Ilie Dumitrescu şi Adrian Mutu au intervenit în comparaţia dintre Mirel Rădoi şi Karlo Muhar: „Să nu se supere!”

11:20

„Foarte inteligent”. A aflat de lovitura pregătită de Dan Șucu la Rapid și a dat verdictul: „Se descurcă foarte bine”

11:18

Ciprian Marica nu a avut milă de Radu Drăguşin, chiar dacă Fiorentina a învins: „Săracul!”

10:41

Avertisment pentru Octavian Popescu, înaintea plecării de la FCSB în Grecia: „Fără asta, ești limitat”

10:16

Dinamo nu l-a convins pe Adrian Mutu, chiar dacă e pe primul loc în Liga 1: „Îngrijorător. Nu-mi place!”

10:01

Noua perlă de la Real Madrid a bătut recordul lui Leo Messi şi a scris istorie pentru echipa sa

1 OUT de pe lista FCSB-ului! Gigi Becali a luat decizia şi acum e oficial 2 VideoAccident horror în prima zi pe noul circuit de la Madrid! Monopostul a luat foc imediat 3 Gigi Becali a anunțat cum va arăta atacul FCSB-ului după ultimele transferuri: „Am vorbit cu Petrescu” Cine iese din echipă 4 UPDATEAlexandru Musi, OUT din lotul lui Dinamo pentru meciul cu Csikszereda. Ce problemă are jucătorul și cât poate absenta 5 Dumitru Dragomir a numit principala favorită la titlu în Liga 1! Marea greșeală făcută de Gigi Becali: „Crezi că e tâmpit?” 6 Costel Gâlcă a dat-o în judecată pe Rapid! Suma pe care o are de recuperat din Giuleşti
Citește și