Dinamo speră din nou la salvare: „Așteptăm să vină niște oameni cu bani!” Anunțul momentului pentru echipa lui Mircea Rednic
De Dragoș Vasile
Publicat: 11.10.2021, 23:13
Dinamo speră din nou la salvare
Cornel Țălnar a explicat că Dinamo se poate salva în scurt timp. Mai mulți posibili investitori analizează posibilitatea de a se implica financiar la gruparea din Ștefan cel Mare. Dorin Șerdean este cel care se ocupă de discuții.
„Încercăm să salvăm Dinamo. Așteptăm să vină niște oameni cu bani și suntem în discuții pentru preluarea pachetului majoritar de acțiuni. E vorba de mai multe entități. Și români și străini și sperăm să găsim repede o soluție ca să scoatem echipa din insolvență și să continuăm treaba. Au fost discuții cu trei oameni potenți financiar și ei vor să analizeze. Li s-au prezentat actele și diferite lucruri pentru a vedea ce iau, ce fac.
M-au întrebat și pe mine ce deține Dinamo și le-am zis că, în afară de jumătate din Săftica, Dinamo nu mai are nimic, nici măcar un sediu. Nu știu dacă s-a discutat și cu cei din conducerea clubului. Dorin Șerdean are discuții cu oameni și îl rog să le grăbească, pentru că orice zi de întârziere e un chin pentru Dinamo și sper ca aceste lucruri să se rezolve. Am încredere
Domnul Șerdean se ocupă, pentru că el are acțiunile. Nu pot să vă spun din ce țară sunt investitorii. Dacă mai lăsăm Dinamo așa, orice zi e în defavoarea noastră. Pablo Cortacero și Lotus nu s-au înscris la masa credală. DDB-ul de ce s-a înscris?
Dinamoviștii adevărați cu suflet au dat bani pentru Dinamo și ei s-au înscris pe banii noștri. Acum vor să își recupereze și banii. Ce înțelegeți dumneavoastră din toată treaba asta? Cum v-am spus, adevărul va ieși la iveală în foarte scurt timp și atunci vom vedea ce s-a făcut bine și ce a fost rău”, a declarat Cornel Țălnar pentru fanatik.ro.
Mircea Lucescu, anunţul momentului despre Dinamo
Dinamo trăieşte periculos. Are doar 7 puncte câştigate în primele 11 etape din Liga I, iar echipa din Ştefan cel Mare e penultima în clasament. Mircea Lucescu spune cum ar putea scăpa „câinii” de retrogradare, acum când echipa pare într-o situaţie fără ieşire.
Mircea Lucescu a pregătit-o pe Dinamo în trecut, la începuturile carierei. Nu mai vrea să revină în Ştefan cel Mare, dar crede că actualul antrenor, Mircea Rednic, îi poate salva pe roş-albi de la retrogradare şi faliment.
„Cine mai poate să se mai gândească că la vârsta mea m-aș putea întoarce să fac ceva?
Aici îți trebuie un om tânăr, entuziast, cu o pregătire foarte bună. Cine vine la Dinamo trebuie să știe că Dinamo este un brand extrem de important pentru sportul românesc, care nu poate să intre în mediocritate.
Sper că Mircea Rednic, la experiența pe care o are, cu faptul că a fost extrem de legat de Dinamo, să facă treabă. Nu depinde doar de el”, a spus antrenorul lui Dinamo Kiev, Mircea Lucescu.
- Dinamo speră din nou la salvare
- Anunțul momentului pentru echipa lui Mircea Rednic
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY