Dumitru Dragomir, previziuni sumbre pentru Dinamo

„Felicitări lui Mutu, l-am pus antrenorul etapei. Dinamo e vai de mama ei! Au venit americanii la noi în țară, s-ar putea să-i salveze aviația americană. Îi salvează, sunt două echipe căzute, deși Clinceniul a început să miște. Între atâția speriați câți are Dinamo, Torje nu poate să joace bine. Greșeala lui Dinamo a fost că a ieșit la joc. Dacă o lăsa pe Rapid să vină peste ea, se termina altfel.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Echipa n-ar arăta chiar așa rău, numai e că e haos mare. Mă, ce Dumnezeu faci la antrenamente? Nu ține unul de minge! Torje a mai încercat el, săracul, dar restul… n-au un pic de inteligență de joc! Au alergat, dar aleargă într-un haos total. Dinamo cade cu U Cluj la baraj, poate să o bată? Eu zic că nu! Dacă rămânea Rednic, echipa nu retrograda. Săracul, Mureșan, s-a săturat și el. Indiferent cât ai câștiga, în atmosfera de la Dinamo nu poți trăi. Te mănâncă și suporterii, e atmosferă de cimitir”, a declarat Dumitru Dragomir, potrivit gsp.ro.

Dinamo a bătut un nou record în Liga 1 şi tremură la retrogradare

Rapid a învins-o pe Dinamo, scor 3-1, în prima etapă a play-out-ului Ligii 1. Dusan Uhrin a avut un debut de coşmar în cel de-al treilea mandat pe banca grupării din Ştefan cel Mare. Portarul Figueiredo şi fundaşii „câinilor” s-au întrecut în gafe.

Potrivit statisticilor „We Love Stats”, Dinamo a devenit echipa din istoria Ligii 1 cu cei mai mulţi jucători folosiţi pe durata unui sezon, 53, după ce Christian Irobiso a intrat la pauza meciului cu Rapid. Acesta este un nou record pentru fotbalul românesc.

Totuşi, „câinii” au motive de îngrijorare. Toate echipele cu 52 de jucători folosiți într-o ediție de campionat au retrogradat!

Topul echipelor cu cei mai mulţi jucători folosiţi într-un sezon e următorul:

  • Dinamo (2021/22) 53
  • Unirea Urziceni (2010/11) 52
  • Universitatea Craiova (2004/05) 52
  • Gloria Buzău (2008/09) 52
  • Pandurii (2016/17) 52