Ștefan Baiaram a recunoscut că a avut emoții înainte de „Bătălia Olteniei”. Puștiul de 18 ani a fost în culmea fericirii după victoria din derby și a avut cuvinte uriașe despre Laurențiu Reghecampf.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Ștefan Baiaram, în culmea fericirii după victoria din derby

„Mă bucur ca am adus cele 3 puncte. Sunt foarte fericit ca am înscris într-un astfel de meci. Am întâlnit o echipă bună, cu un joc defensiv bun și mă bucur ca am adus cele 3 puncte.

Am avut puține emoții, dar au fost emoții constructive, nimic rău. (n.r – Reghecampf) mi-a spus să-mi fac treaba. Are mereu încredere în mine, mă încurajează mereu, și la meciuri și la antrenamente, mi-a zis să fac ce știu eu cel mai bine. Am ales să mă bucur cu suporterii. Mă bucur foarte mult pentru victorie”, a spus Ștefan Baiaram, după FC U Craiova 1948 – Universitatea Craiova 0-2. 

FC U Craiova 1948 – Universitatea Craiova 0-2

Derby-ul Olteniei a fost sărac în ocazii în prima repriză, dar jocul s-a animat după pauză. Dan Nistor a deschis scorul pentru Universitatea Craiova în minutul 47, după o gafă uriașă în apărarea lui Mutu.

Albu i-a pasat înapoi lui Diallo, care s-a încurcat incredibil în minge, și a fost deposedat de Nistor. Mijlocașul lui Reghecampf a șutat necruțător, de la marginea careului.

Craiova lui Mutu a rămas apoi în 10 oameni, după ce Compagno a văzut direct cartonașul roșu. Italianul i-a dat o palmă conaționalului Pigliacelli și nu a fost iertat de arbitrul Adrian Cojocaru.

Universitatea lui Reghecampf a dat lovitura finală în minutul 85, prin Ștefan Baiaram. Puștiul a înscris dintr-o pasă de geniu a lui Dan Nistor, care a fost omul meciului.

După rezultatul din derby, Craiova lui Reghecampf a urcat pe locul 5 în Liga 1, cu 19 puncte, având trei victorii în ultimele cinci jocuri de campionat. De cealaltă parte, echipa lui Mutu a ajuns la 7 etape la rând fără victorie și este pe locul 13 în clasament, cu doar 10 puncte.