Închide meniul

FC Voluntari – Universitatea Craiova 3-1 | Nicușor Bancu, uluit de Constantin Budescu. Căpitanul oltenilor strânge repede rândurile. “Eu continui la națională, clubul a primit convocarea mea!”

Alexandru Ivan Publicat: 18 martie 2022, 23:06

Comentarii
FC Voluntari – Universitatea Craiova 3-1 | Nicușor Bancu, uluit de Constantin Budescu. Căpitanul oltenilor strânge repede rândurile. Eu continui la națională, clubul a primit convocarea mea!

Hepta

FC Voluntari – Universitatea Craiova 3-1. Echipa lui Laurențiu Reghecampf s-a oprit la șapte victorii consecutive. Oltenii au suferit primul eșec în play-off, într-un meci în care Constantin Budescu a strălucit. Nicușor Bancu e cu gândul la echipa națională.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Nicușor Bancu l-a lăudat pe Constantin Budescu pentru prestația din teren. “Budi” a fost implicat în toate golurile înscrise de FC Voluntari.

Nicușor Bancu, uluit de Constantin Budescu

“Părerea mea este că ne-am bătut singuri în această seară. La 1-1 puteam să revenim şi cred că era altfel, dar au făcut un meci foarte bun cei de la Voluntari. Budescu a făcut un meci foarte bun, a prins o seară foarte bună. S-a văzut, când joacă el joacă şi echipa. Ştim ce poate să facă!

Jocul nostru a suferit, nu ne-am creat foarte multe ocazii şi de asta s-a ajuns la înfrângerea noastră. Au jucat mult mai bine ei şi cred că şi-au dorit mult mai mult. Acum vine pauza naţionalei şi avem timp să ne revenim. Vom fi mult mai buni”, a declarat Nicuşor Bancu după meci.

Nicușor Bancu, convocat la echipa națională

Bancu a spus că a fost convocat de Edi Iordănescu la echipa națională, alături de un coechipier de la Craiova. Căpitanul oltenilor nu a dezvăluit însă identitatea celuilalt jucător.

Reclamă
Reclamă

“Eu continui la naţională, clubul a primit convocarea mea şi o să merg acolo. Sperăm ca cu domnul Edi să facem o treabă mult mai bine. Am fost aproape şi cu Rădoi, mi-a părut foarte rău. Nu doar eu am primit convocarea de la naţională, mai este cineva, dar nu pot să vă spun”, a precizat fundaşul Universităţii Craiova.

Edi Iordănescu va debuta la echipa națională în amicalul cu Grecia, de pe 25 martie, care va avea loc pe stadionul Ghencea. Patru zile mai târziu, tricolorii se vor duela cu Israel.

FC Voluntari – Universitatea Craiova 3-1

FC Voluntari a deschis scorul încă din minutul 7. Ricardinho a centrat în careu, iar Screciu a avut o deviere nefericită. Balonul s-a dus direct în poarta lui Pigliacelli.

Reclamă

La pauză, Reghecampf s-a enervat și a făcut trei schimbări. Nistor, Bic și Baiaram au intrat în locul lui Mateiu, Câmpanu și Crețu, toți cu prestații catastrofale în prima repriză. În minutul 57, Reghe a mers până la capăt și a epuizat toate schimbările, când l-a introdus pe Koljic în locul lui Markovic.

Planul lui Reghecampf nu a funcționat însă. Deși Gustavo a egalat în minutul 64, egalitatea s-a menținut doar trei minute. Pigliacelli a respins greșit o centrare a lui Budescu, iar Ricardinho a împins balonul în poartă. Adam Nemec a închis tabela cu un sfert de oră înainte de final, după ce a rămas singur cu portarul oltenilor.

Universitatea Craiova rămâne pe locul trei în Liga 1, dar e la patru puncte în spatele celor de la FCSB, care au și un meci mai puțin disputat. FC Voluntari a urcat pe poziția a patra, la trei lungimi de echipa lui Laurențiu Reghecampf.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Cine va fi golgheterul Champions League în sezonul 2025-2026?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
17:15
Andrei Borza s-a operat! Când ar putea reveni fundaşul Rapidului
17:00
VIDEOOscar Piastri, cel mai rapid în FP2 din Singapore. Cursa e duminică (14:45, Antena 1 şi AntenaPLAY)
16:47
Novak Djokovic scrie istorie și la 38 de ani! Performanță remarcabilă realizată de sârb
16:06
Veste cruntă pentru Mircea Lucescu! Denis Drăguș ratează meciul cu Austria: „Marijana nu poate să intervină”
15:48
Cristi Balaj, “prins în offside”. Președintele de la CFR Cluj nu știe nimic despre lovitura pregătită de ardeleni
15:47
Gigi Becali anunţă revoluţia în Liga 1: “Eu nu sunt niciodată sclav! Trebuie să înţeleagă, bă”
1 Replica lui Elias Charalambous, după ce Denis Alibec a răbufnit la adresa lui Gigi Becali: „Sunt convins de asta” 2 Gigi Becali a anunţat echipa de start a lui FCSB pentru meciul cu Young Boys: “Alibec va marca” 3 A vrut să cumpere Steaua, dar suma l-a şocat şi s-a retras: “Băi, nene, ce aveţi voi? E de râs” 4 Denis Alibec a răbufnit după eșecul cu Young Boys. Mesaj direct pentru Gigi Becali: „Nu-mi place situația” 5 Gigi Becali a anunţat transferuri la FCSB! Cine pleacă de la campioana României: “Nu au ce căuta” 6 Jucătorul făcut praf de Gigi Becali după FCSB – Young Boys 0-2: “Cele două goluri sunt ale lui”
Citește și