FCSB – Rapid 3-1 | „Are un viitor frumos!” Reacția lui Pompiliu Stoica după ce fiul său a înscris în derby. „E de perspectivă!”

De Alexandru Ivan
Publicat: 16.12.2021, 0:28

Pompiliu Stoica, despre Ianis Stoica

Ianis Stoica

SportPictures / Razvan Pasarica/SPORT PICTURES via Hepta

Ianis Stoica a fost introdus la pauză, în locul lui Constantin Budescu, și și-a trecut numele pe lista marcatorilor la ultima fază a meciului. Puștiul de 19 ani a ajuns deja la cinci goluri înscrise în acest sezon al Ligii 1.

Reclamă

Pompiliu Stoica: „Ianis Stoica are un viitor frumos!”

„Intens, bineînţeles. Am avut multe emoţii, dar mă bucur că s-a terminat cu bine. Eu zic că că are un viitor frumos. Eu zic că va prinde încredere, se va maturiza, dar trebuie să avem încredere în el. El nu visează niciodată!

Reclamă

Poate visează fotbal, nu altceva. E un copil bun, talentat şi de perspectivă. Eu, deocamdată, îmi doresc să joace cât mai mult timp la FCSB, să dea goluri, apoi ne gândim mai departe.

El a visat, întotdeauna, să joace şi să dea goluri. Ca părinte i-am spus să fie serios la antrenamente, să respecte ce spune antrenorul şi să vină şi cu ceva în plus, că are destul. Sunt mândru şi fericit!„, a spus Pompiliu Stoica, după FCSB – Rapid 3-1.

FCSB – Rapid 3-1

În minutul 14, după o acţiune prelungită a lui Octavian Popescu şi după greşeli în serie ale fundaşilor rapidişti în propriul careu, mingea a ajuns la Olaru, care a şutat de la 17 metri, portarul Moldovan a respins în faţă şi Tănase a împins balonul în poartă.

În minutul 90+3, Săpunaru l-a faultat în careu pe Ianis Stoica, iar Tănase a transformat lovitura de la 11 metri dictatăd e Kovacs. Trei minute mai târziu, După un contraatac, Ianis Stoica a marcat cu un şut din interiorul careului, deviat în poartă de Crepulja.

În clasament, primele şase locuri sunt ocupate de CFR Cluj – 51 de puncte, FCSB – 43 de puncte, FC Voluntari – 34 de puncte, FC Botoşani – 33 de puncte, Rapid – 31 de puncte şi CS Universitatea Craiova – 31 de puncte.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
16:39

EXCLUSIVBănel Nicoliță știe unde se va face diferența în FCSB – CFR Cluj: „Nu există prima șansă”

16:29

LIVE VIDEOA treia sesiune de antrenamente a Marelui Premiu al Arabiei Saudite e ACUM, pe AntenaPLAY

16:27

LIVE SCOREFarul – Hermannstadt 1-1. Radaslavescu a restabilit egalitatea. Meci crucial pentru echipa lui Gică Hagi

16:18

„Am încredere!” Antrenorul lui Cagliari, mesaj direct pentru Florinel Coman înaintea meciului cu Fiorentina

15:44

Dan Petrescu, replică pentru Gigi Becali! Ce i-a transmis înainte de FCSB-CFR Cluj : „Nu contează cine joacă”

15:12

Cosmin Olăroiu a devenit selecţionerul Emiratelor Arabe Unite! Are ca obiectiv calificarea la World Cup 2026

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 Răzvan Lucescu semnează cu noua echipă! Anunţul momentului despre antrenorul româns 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 6 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors