”Iuliu Mureșan: Eu sunt sigur că prezența unui fost mare jucător, cum sunt Răducioiu sau Danciu, ar fi benefică la echipă. I-ar ajuta foarte mult cu experiența lui. Mie și lui Mircea Rednic ne-ar fi plăcut să vină Danciu. Am avut o discuție telefonică cu el și una la Cupa DDB. Eu așteptam de la Danciu să-mi spună.
Ionel Dănciulescu: Da, dar dacă dumneavoastră mă doreați, ar fi trebuit să avem o discuție… nu mai contează, sunt lucruri care au trecut.
Iuliu Mureșan, dialog cu Ionel Dănciulescu
Iuliu Mureșan: Ți-ai dat seama că te doream.
Ionel Dănciulescu: Da, Dinamo are nevoie de un om important lângă Mircea Rednic. Știu că dumneavoastră și Matei sunteți oameni de birou, acolo ai nevoie și de un om prezent zi de zi lângă jucători, lângă Mircea Rednic.
Iuliu Mureșan: Asta era și ideea. În prima săptămână la Dinamo, l-am sunat pe Danciu și i-am propus. Confirmi, nu?
Ionel Dănciulescu: Da, da.
Iuliu Mureșan: Eu m-am gândit înainte de a se gândi altcineva la acest lucru. Lui Danciu o să-i spun între patru ochi de ce n-a ieșit. Deci nu din cauza mea, eu l-am vrut. Și-a dat seama, eu l-am sunat, am vorbit cu el. Iar pe mine m-a impresionat la Cupa DDB cât de iubit e de dinamoviști. A fost ceva foarte frumos”, a fost dialogul dintre cei doi, conform digisport.ro.
Aflat în studioul emisiunii Fotbal Club, Ion Crăciunescu a dezvăluit că persoana care nu l-a dorit la Dinamo pe Ionel Dănciulescu ar fi Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al clubului.
Iuliu Mureșan, prima reacție după ce Mircea Rednic l-a exclus din lot pe Deian Sorescu
Iuliu Mureșan a comentat și pe seama scandalului de la Dinamo, în urma căruia Mircea Rednic l-a exclus din lot pe Deian Sorescu.
„Deian este un jucărtor cu personalitate și își spune părerea. A comentat ceva la ceea ce i-a spus antrenorul, dar apoi și-a cerut scuze. El a avut o perioada foarte bună și după aceea, probabil și pentru că a fost dezamăgit că n-a fost transferat când a avut ofertă, n-a mai fost la fel de implicat.
Am vrut să-l las să plece, dar am avut o discuție de multe zile cu firma de insolvență și au zis că nu putem să-l dăm. Ei au luat ca punct de referință suma lui de pe transfermarkt.com.
Deian a fost lăsat să se odihnească o săptămână, dar n-a fost trimis la echipa a doua. La meciul cu CFR probabil nu revine, dar lucrurile sunt în dinamică”, a spus Iuliu Mureșan, potrivit sursei citate mai sus.
- Iuliu Mureșan și Ionel Dănciulescu, dialog în direct
- De ce nu a mai ajuns Dănciulescu la Dinamo
- Marele Premiu al Olandei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21-23 august
- Campionatul European de volei feminin va fi LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21 august – 6 septembrie
- Adrian Mititelu deschide proces la TAS după ce l-a pierdut gratis pe Bauza! Suma uriaşă pe care o cere: „Şi-au asumat”
- George Ganea a schimbat iar echipa! Cu cine a semnat fiul lui Ionel Ganea
- OFICIAL | Gicu Grozav a fost prezentat la noua sa echipă! Unde a ajuns să joace fotbalistul cu 243 meciuri în Liga 1
- FCU Craiova şi-a prezentat noul antrenor! Adrian Mititelu l-a convins să revină după 8 ani la echipă
- Jurnal Antena Sport | Îl plâng toți dinamoviștii

































