Potrivit ProSport, Mureșan va purta o discuție cu reprezentanții clubului pentru a-și clarifica viitorul. El se află la conducerea echipei din aprilie 2019.
Hermannstadt ocupă locul 9 în Liga 1, cu 17 puncte, fiind la egalitate cu Dinamo. Formația ardeleană încearcă să se salveze și în acest an de la retrogradare.
Iuliu Mureșan se amuză pe seama lui Gigi Becali
Iuliu Mureșan îl laudă de Gigi Becali, omul care a investit cei mai mulți bani în fotbalul românesc. Președintele lui Hermannstadt recunoaște că și pe vremea când o conducea pe CFR, transferurile făcute de finanțatorul de la FCSB aduceau bani importanți în club.
”Eu îl respect pe Gigi Becali, a făcut multe în fotbal, a investit mulți bani, a ținut fotbalul românesc, ăsta e adevărul, a investit mulți bani cumpărând jucători, chiar și de la CFR, bani care întodeauna îți prindeau bine la momentul respectiv. Mie mi se pare haios, simpatic și nu vreau să spun mai multe.
Pe mine mă distrează tot mai mult, îl iau ca atare și nu am nici un resentiment față de dânsul, îl respect și e bine că mai există și oameni ca el, care au investit așa mulți bani în fotbalul românesc, că investind la Steaua a investit și la 5-6 echipe din campionat tot timpul”, a spus medicul Mureșan, pentru sursa citată.
- Mureșan pleacă de la Sibiu
- Care este motivul
- Hermannstadt se află pe locul 9 în Liga 1
- Marele Premiu al Spaniei e live în AntenaPLAY, în perioada 11-13 septembrie
- WTT Champions Macao 2026 e live în AntenaPLAY, în perioada 8-13 septembrie
- Premieră mondială: FRF anunță introducerea cartonașului negru în fotbal! Nu va fi acordat jucătorilor
- Gabi Tamaş, decizie radicală în fotbalul românesc: „Mi-am dat seama că nu pot ajuta”
- Un nou scandal de identitate în fotbalul din România! „Ne-am trezit peste noapte în marii salvatori”
- Nae Ungureanu a murit la 69 de ani. Legenda Craiovei Maxima a câștigat 2 titluri și 3 Cupe cu Universitatea
- Vlad Chiricheș la Dinamo? Cum ar răspunde ofertei din partea „câinilor” și ce rămâne marea sa dezamăgire


































