Patru dintre jucătorii lui Dinamo, Anton, Sorescu, Puljic şi Mejias, s-au întâlnit cu preşedintele Dorin Şerdean. Acesta i-a anunţat că nu sunt bani şi că trebuie să mai aştepte încă o săptămână.
Jucătorii au reacţionat dur. Le-au dat termen şefilor pânâ luni. Altfel, vor depune memorii pentru a deveni liberi de contract. Mai mult, ar intenţiona să nu facă deplasarea la meciul de miercuri, de la Mediaş. Iar, dacă mărirea de capital cu 5 milioane de euro nu va fi făcută până pe 21 ianuarie, Dinamo riscă să intre în faliment, scrie sport.ro.
"Nu am luat niciun ban de când am venit la Dinamo"
Polonezul Janusz Gol a povestit în presa din ţara sa coşmarul pe care îl trăieşte la Dinamo şi a spus că toţi colegii lui s-au săturat.
"Cinci jucători deja au plecat. Nu am luat niciun ban de când am venit la Dinamo. Am primit o promisiune, că se va plăti un salariu înainte de primul meci al anului, dar din partea suporterilor.
Din fericire, eu am o siguranță financiară, așa că nu mă afectează atât de tare această situație. Deocamdată trăiesc din economii, dar sper ca în curând să revenim la normal. Însă băieții de aici s-au săturat de situația asta. Nu e ușor să te concentrezi la fotbal într-o asemenea atmosferă", a spus polonezul Janusz Gol, în Sport.tvp.
- Dinamo ar trebui să joace, miercuri, la Mediaş
- Protestul pus la cale de jucători
- WTT Champions Yokohama 2026 se vede în AntenaPLAY (4-9 august)
- Juventus - Inter e pe 8 august, de la ora 14:00, în AntenaPLAY
- FCU Craiova şi-a prezentat noul antrenor! Adrian Mititelu l-a convins să revină după 8 ani la echipă
- Jurnal Antena Sport | Îl plâng toți dinamoviștii
- „De el depinde! Mai are și un patron…” Mesaj pentru Târnovanu de la un fost portar de la FCSB
- Noul stadion Dinamo ar putea găzdui o finală de cupă europeană: „Am discutat cu Lupescu”
- Dorinel Munteanu i-a desființat pe cei de la Hermannstadt: „Investitori de carton”

































