Unul dintre jucătorii care nu au mai fost doriţi la Rapid a refuzat mai multe propuneri importante pe care le-a primit şi o să continue la formaţia bucureşteană cel puţin până în iarnă.
Denis Ciobotariu, adus în urmă cu mai bine de un an şi jumătate la Rapid, la dorinţa lui Marius Şumudică, nu mai este titular de drept la trupa giuleşteană şi din acest motiv au fost discuţii cu privire la o posibilă plecare a sa.
Denis Ciobotariu a refuzat să plece de la Rapid, chiar dacă a avut o propunere tentantă pe masă
Fundaşul central care a fost crescut de Dinamo, ajuns să joace pentru rivala din Bucureşti, a avut mai multe oferte pentru a schimba echipa în această vară, chiar şi în ultimele zile ale perioadei de mercato, dar în cele din urmă a preferat să continue la trupa de lângă Podul Grant.
Se pare că Denis Ciobotariu a fost dorit de către cei de la Iraklis Salonic, echipă care a revenit în prima ligă din Grecia în acest sezon, iar formaţia elenă îi dădea un salariu mult peste media Ligii 1, de 25.000 de euro lunar, notează cei de la GSP. De altfel, sursa citată vorbeşte despre alte propuneri pentru jucătorul român, inclusiv din Polonia sau Arabia Saudită.
Ce a declarat Daniel Pancu despre situaţia lui Denis Ciobotariu
Daniel Pancu a vorbit şi el despre situaţia lui Denis Ciobotariu şi a anunţat că fundaşul central o să rămână la echipă cel puţin până la următoarea perioadă de mercato.
„Nu știu dacă mai e deschis pe undeva. A fost o situație cu clubul, dar el a preferat să rămână aici și probabil că va rămâne aici. Nu știu dacă se mai poate transfera undeva. Eu sunt foarte mulțumit de modul în care se implică și cum se antrenează”, a spus Daniel Pancu.
- Ilie Dumitrescu l-a comparat pe Andrei Şucu cu Florin Răducioiu, imediat după golul din Rapid – FC Argeş 3-1
- Numele transferului pregătit de Gigi Becali la FCSB a ajuns în presa străină
- Motivul pentru care jucătorul de 900.000 de euro luat de Gigi Becali la FCSB nu prinde lotul
- Victorie pentru componenţii Steaua 86! Câştigătorii Cupei Campionilor Europeni, tot mai aproape de indemnizaţii de merit
- Fostul jucător de la FCSB râde de Gigi Becali: „Lăsați-l, de ce vă băgați peste el?”

































